Cinema, muzică şi alte evenimente din Bucureşti de astăzi, 9 ianuarie

CINEMA

* La Cinema Elvira Popescu, de la ora 18:30 are loc o proiecţie cu drama „La Promesse de l’Aube / Promisiunea zorilor”, în regia lui Eric Barbier, cu Charlotte Gainsbourg şi Pierre Niney în rolurile principale, ce spune povestea scriitorului Romain Gary care, de la copilăria dificilă în Polonia până la aventurile ca pilot de avion în Africa din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, trecând prin adolescenţa sub soarele de la Nisa… a avut o viaţă extraordinară. Dar determinarea sa de a trăi la intensitate maximă o existenţă plină de pasiune şi de mister, de a deveni un celebru scriitor şi un mare om, i le datorează mamei sale Nina Kacew.

* La Cinemateca Eforie, de la ora 19:00, în ciclul Seara marilor autori rulează drama „Gycklarnas afton / Noaptea saltimbancilor”, realizată în 1953 de cineastul suedez Ingmar Bergman, cu: Åke Grönberg, Harriet Andersson, Hasse Ekman, Anders Ek, Gunnar Björnstrand.

MUZICĂ

* La Palatul Suţu – Muzeul Municipiului Bucureşti continuă Stagiunea Muzicală „Iosif Sava” a Fundaţiei ACCUMM, cu un recital instrumental susţinut de pianista Ioana Delioran şi violonistul Mircea Lazăr.

* Michale Graves, artist din Statele Unite a cărui carieră a început în 1995 când a preluat rolul de solist al formaţiei Misfits, cântă împreună cu The Crimson Ghosts, de la ora 19:30, în Quantic Club.

SPECTACOL

De la ora 18:30, Opera Naţională Bucureşti prezintă un spectacol cu două opere scurte „Cavalleria Rusticana” de Pietro Mascagni şi „Pagliacci” de Ruggiero Leoncavallo, regizat de Ion Caramitru. Scenografia: Viorica Petrovici. În distribuţie: Silvia Sorina Munteanu, Sorana Negrea, Alin Stoica, Vicenţiu Ţăranu, Sidonia Nica, Irina Iordăchescu, Kamen Chanev, Vasile Chişiu, Paul Lungu, Iordache Basalic. Dirijor: Adrian Morar. Participă: Corul Operei Naţionale Bucureşti, pregătit de Daniel Jinga.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.