Mihai Teja este noul antrenor al echipei FCSB

Prezentat oficial, astăzi, noul antrenor al echipei de fotbal FCSB, Mihai Teja, a declarat că la formaţia roş-albastră are şansa să facă performanţă, dar a ţinut să precizeze că nu va ţine de scaun dacă nu va reuşi acest lucru.

„Sunt un antrenor tânăr care vrea să facă performanţă. Eu am venit să îmi croiesc un drum în viaţă. Sper să nu dezamăgesc şi să răsplătesc încrederea domnului Becali.

Eu am făcut junioratul la Steaua, apoi am mai fost 3 ani când am lucrat cu domnul Becali. Aici e un brand, o echipă mare, un club cu pretenţii”, a spus Teja.

Mihai Teja a mai precizat că va construi o echipă puternică în pauza competiţională din iarnă.

Tehnicianul şi-a reziliat de comun acord contractul cu fostul său club, Gaz Metan Mediaş şi a semnat cu FCSB un contract valabil 1 an şi jumătate.

Teja (40 de ani) a fost numit în funcţia de antrenor al echipei de fotbal FCSB, în locul lui Nicolae Dică.

El a mai antrenat în cariera sa Universitatea Cluj, selecţionata Under 21 a României, Dinamo, Pandurii Târgu Jiu şi Gaz Metan Mediaş.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.