Federer și Nadal, în aceeași echipă la Laver Cup

Rafael Nadal va face pereche cu Roger Federer la cea de-a treia ediţie a competiţiei de tenis pe echipe Laver Cup, care va avea loc anul viitor la Geneva, informează Reuters.

Turneul respectiv, născut la iniţiativa lui Federer, opune o echipă compusă din jucători europeni unei selecţionatei a restului lumii. Nadal şi Federer au mai fost coechipieri şi la ediţia inaugurată, care a avut loc în 2017.

Federer şi Nadal au câştigat împreună meciul de dublu la ediţia 2017 a Laver Cup.

Campionul din Ţara Cantoanelor a declarat că este încântat de prezenţa lui Nadal la eveniment, alături de el, după ce spaniolul a lipsit, din cauza unei accidentări, de la ediţia care a avut loc la Chicago.

”Ne-am distrat foarte mult la Praga (la ediţia din 2017 – n.red.) şi va fi ceva foarte special pentru mine să fac din nou pereche cu el, în Elveţia, pentru a încerca să ne apărăm titlul”, a spus Federer.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.