Festivalului Filmului Evreiesc, la Bucureşti

O selecţie de opere cinematografice semnate de regizori evrei de renume vor fi prezentate, în perioada 13 – 16 decembrie, la cea de-a opta ediţie a Festivalului de Film Evreiesc.

Festivalul îşi va deschide porţile pe 13 decembrie, la Studioul „Horia Bernea” din cadrul Muzeului Ţăranului Român, cu inaugurarea expoziţiei „Fusion Israel 70” a pictorului Daniel Zlota. Vernisajul va fi urmat de spectacolul formaţiei de dansuri israeliene „Hora” şi de un recital al formaţiei „Bucharest Klezmer Band”.

Prima seară a festivalului se va încheia cu proiecţia filmului „Ben Gurion Epilogue”, în prezenţa regizorului Yariv Mozer. Absolvent cu distincţii al Universităţii de Film şi Televiziune din Tel-Aviv, filmele lui Yariv Mozer au fost prezentate şi premiate în cadrul celor mai mari festivaluri de film din lume.

Pe 14 decembrie, spectatorii sunt aşteptaţi la Cinemateca UNION, unde se vor putea bucura de proiecţiile filmelor „A Dispatch from Reuters”, având în rol principal actorul de origine română Edward G. Robinson, la aniversarea a 125 de ani de la naşterea acestuia; „The Museum”, film care va fi prezentat în prezenţa regizorului Ran Tal, şi „Laces”, în regia lui Jacob Goldwasser, România fiind prima ţară în care filmul va fi prezentat în afara Israelului.

Festivalul de Film Evreiesc continuă pe 15 decembrie la Cinemateca UNION cu peliculele „A Language Fading, A Fading Cuisine” şi „Back to Berlin”.

La finalul peliculei „Back to Berlin”, publicul va avea ocazia de a-l cunoaşte pe Maximilian Marco Katz, unul dintre protagoniştii filmului, într-o sesiune inedită de Q&A.

Festivalul se încheie pe 16 decembrie la Cinemateca EFORIE. Seara de gală, prezentată cu sprijinul Ambasadei Canadei, se deschide cu spectacolul ansamblului de dansuri israeliene „Hora”, fiind urmată de proiecţia filmului „Chewdaism: A Taste of Jewish Montreal”, regizat de Jamie Elman şi Eli Batalion.

Festivalul de Film Evreiesc se înscrie într-o reţea care include peste 160 de evenimente organizate în întreaga lume sub brand-ul Jewish Film Festival. Ediţia de anul acesta este susţinută de Ambasada Israelului la Bucureşti şi Ambasada Canadei la Bucureşti.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.