Roxana Wring: Consiliul General ar trebui să ia act de desființarea companiilor municipale!

Sursa foto: www.epochtimes-romania.com

Liderul grupului de consilieri USR din Consiliul General al Municipiului București, Roxana Wring, a declarat, înaintea ședinței CGMB, că pe ordinea de zi ar trebui să se găsească un proiect de hotărâre prin care Consiliul General să ia act de decizia definitivă a instanței, prin care cele 20 de societăți comerciale municipale sunt desființate.

”Aceasta ar fi modalitatea cea mai directă, cea mai eficientă și cu cele mai mici costuri pentru bucureșteni”, a susținut Wring.

Sursa foto: Facebook

Șefa USR-iștilor din CGMB a mai spus că proiectul de hotărâre ar trebui să conțină și o prevedere privind anularea hotărârii de Consiliu General pentru desființarea unor administrații din subordinea CGMB: Administrația Fondului Imobiliar, Administrația Lacuri, Parcuri Agrement, Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane.

”Dacă CGMB nu va adopta acest proiect de hotărâre, USR va merge mai departe cu procedura în instanță pentru desființarea companiilor municipale”, a mai declarat Wring.

Și deputatul de București, Nicușor Dan, spune că, după hotărârea definitivă a Curții de Apel București, companiile municipale nu mai pot funcționa, din cauză că nu mai pot fi reprezentate de către președinții Consiliilor de Administrație (CA).

”Președinții CA au fost numiți prin hotărârile de Consiliu General care au fost anulate de către instanță, deci ei săvârșesc o faptă penală, dacă mai semnează acte juridice în numele companiilor municipale”, a mai susținut Nicușor Dan.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.