La noapte vine Moş Nicolae!

Copiii își pun, în acestă seară, ghetuțele la uși și ferestre. Vine Moș Nicolae cu daruri!

Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor. Biserica spune că Sfântul Nicolae s-a născut într-o familie bogată, însă își dă toată averea săracilor.

În popor se crede că de Sfântul Nicolae începe iarna, cu adevărat. În această zi, Moşul își scutură barba sură și începe să ningă, iar dacă nu ninge, înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit.

În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii știu că trebuie să-şi lustruiască ghetuţele sau cizmuliţele deoarece Moş Nicolae va veni să le aducă daruri. Copiii mai neascultători primesc lângă dar și o nuieluşă să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinţii și bunicii lor.

Conform tradiţiilor populare, Moş Nicolae apare pe un cal alb, îi ajută pe toţi cei nevoiaşi, orfanii și văduvele, este stăpânul apelor și salvează corăbierii de la înec, protejează soldaţii pe timp de război.

Tot în popor se spune că, în nopţile sfinţite de sărbători, când cerurile se deschid și pentru noi, preţ de o clipă, Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în dreapta Domnului.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.