Aplicația Donorium îşi propune creşterea şi fidelizarea donatorilor de sânge

Donatorii de sânge au la dispoziție din această săptămână o aplicație prin care sunt informați pe telefon când și unde este nevoie de sânge.

Aplicația Donorium va fi folosită de centrele de transfuzii din București, Constanța, Ploiești, Arad și Bacău pentru a trimite apeluri.
Donatorii vor primi o notificare, vor vedea dacă grupa lor corespunde cu grupa apelului si se vor putea programa la donare.

Directorul centrului de transfuzii al Capitalei, Doina Gosa spune ca zilnic vin să doneze sânge aproximativ 200 de persoane ceea ce este insuficient pentru nevoia de sânge a celor 60 de spitale din Bucuresti.

„Zilele acestea am avut puţini donatori în centru. Numărul donatorilor care se adresează Centrului este în scădere şi am fost nevoiţi să creştem colecta mobilă. Luna decembrie este o lună grea pentru noi, pentru că sunt multe zile libere, pentru că oamenii pleacă în vacanţă şi nevoia de sânge este constantă. (…) Dacă am avea în jur de 400 de pungi de sânge recoltate zilnic cred că am sta confortabil”, a afirmat Goşa.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.