Legătura dintre muzică și somn

Sursa foto: www.gazetaderomania.co.uk

Într-un sondaj de opinie online, peste 60% dintre respondenţi au spus că ascultă muzică înainte de a adormi. Cercetătorii revistei „Plos One” spun că muzica clasică a fost cea mai populară, urmată de pop şi rock.

Echipa condusă de Tabitha Trahan de la Universitatea din Sheffield a anunţat adulţii din lumea întreagă asupra investigaţiei planificate, prin intemediul unor platforme sociale precum Facebook sau Twitter sau prin e-mail. În final, au răspuns 651 de persoane, majoritatea din Marea Britanie. Acestea au dat informaţii despre ce muzică ascultă când vor să doarmă, de ce fac acest lucru şi despre cum cred că muzica îi ajută să aibă un somn bun.

Sursa foto: www.semneletimpului.ro

63% dintre respondenţi au spus că cel puţin o dată au ascultat muzică înainte de a adormi. În general, participanţii au apelat la 545 de compozitori, cântăreţi sau instrumentişti celebri pentru a-i ajuta să adormă. Cel mai frecvent au fost menţionate lucrările lui Johann Sebastian Bach. În mod firesc, clasicii au fost percepuţi ca fiind benefici pentru inducerea somnului. Aproape o treime dintre respondenţi au indicat acest lucru. După Bach, au urmat Ed Sheeran şi Wolfgang Amadeus Mozart, fiecare cu câte 13 nominalizări. Brian Eno, Coldplay şi Frederic Chopin au fost şi ei menţionaţi. Potrivit cercetătorilor, respondenţii au vrut să-şi îmbunătăţească calitatea somnului ascultând muzică.

Din motive suplimentare, participanţii au spus că doresc să se relaxeze fizic şi mental şi să poată astfel să aibă un somn mai bun.

Autorii spun însă că studiul online nu este reprezentativ, deoarece se presupune că au decis să participe doar iubitorii de muzică. De asemenea, cercetătorii au adăugat că la studiu au participat mai mulţi tineri decât oameni în vârstă. Totodată, ei au remarcat că nu pot spune nimic despre succesul muzicii ca ajutor pentru somn, deoarece nu există o evaluare obiectivă a calităţii somnului.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.