Zilele Filmului LUX la București

Biroul Parlamentului European în România vă invită la proiecţiile filmelor finaliste pentru Premiul LUX 2018, sâmbătă, 10 noiembrie 2018, la Cinema PRO, Bucureşti.

Toate cele trei filme au în centru personaje feminine și pun accent pe sensul și importanța acțiunilor individuale în contexte şi vremuri dificile. „Styx” este odiseea unei femei solitare împinsă de împrejurări să-și asume soarta unor refugiați în pericol de moarte. „Cealaltă parte a tuturor lucrurilor” este o portretizare delicată a unei femei al cărei trecut reprezintă chiar trecutul țării sale și al Europei în ansamblu, iar „Femeie în război” este o saga despre ecologie și o chemare la rezistența civilă pentru salvarea naturii și pentru lupta împotriva încălzirii globale.

Filmele prezentate sunt subtitrate în limba română, iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Calendarul proiecțiilor la Cinema PRO, Bucureşti, sâmbătă 10 noiembrie 2018:

  • 16:00 – Femeie în război (2018), regia: Benedikt Erlingsson, producție Islanda, Franța, Ucraina (101 min.)
  • 18:00 – Cealaltă parte a tuturor lucrurilor (2017), regia: Mila Turajlić, producție: Serbia, Franța, Qatar (104 min.)
  • 20:00 – STYX” (2018), regia: Wolfgang Fischer, producție: Germania, Austria (94 min.)

Filmul câștigător al Premiului LUX, ediția 2018, va fi anunțat în data de 14 noiembrie, la sesiunea plenară a Parlamentului European, la Strasbourg.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.