Noi probleme pe Arena Națională

Noi probleme pe Arena Națională. Noul gazon, montat pentru meciul România-Serbia, nu a rezistat nici trei săptămâni.

Suprafaţa de joc a fost deteriorată în urma competiţiei ”Cupa Centenarului”.

Gazonul de pe Arena Națională nu va fi schimbat, anunță Primăria Generală a Capitalei.

Gazonul a fost schimbat până azi de 9 ori dar nu s-a găsit soluția optimă pentru întreținerea lui. El a fost reînsămânțat imediat după ce s-a terminat competiția de juniori, mașinile speciale care iluminează gazonul pentru a grăbi procesul de fotosinteză fiind folosite mai mult decât de obicei pentru ca acesta să prindă, dar în zadar.

În prezent, societatea care întreţine gazonul efectuează proceduri uzuale de întreţinere după evenimentele care au avut loc în ultima perioadă.

Gazonul va fi tuns, iar bucățile afectate vor fi eliminate pentru pregătirea solului în vederea însămânţarii și refacerii. Lucrările de întreţinere se realizează fără costuri suplimentare.

Duminică seară, antrenorii echipelor FCSB şi Astra, dar şi jucătorii s-au plâns de starea foarte proastă a gazonului de pe Arena Naţională.

În plus, pe 11 noimebrie 2018 va avea loc și derbi-ul Dinamo–FCSB, iar condițiile de joc vor fi destul de grele.

Autor: Radu Șofran

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.