”Omul care vedea dincolo de chipuri” – o carte care pune întrebări

O carte pe care nu ar trebui să o lăsați necitită în această toamnă este “Omul care vedea dincolo de chipuri” scrisă de Eric-Emmanuel Schmitt și apărută în traducere românească la editura Humanitas.

Cartea se deschide cu o întrebare: ”Dormi?”, adresată de Pegard, directorul și patronul unui ziar, de provincie, dintr-un mic orășel denumit Charleroi, stagiarului Augustin care ațipise și visa frumos.

Întrebarea trebuie repetată de mai multe ori deoarece Augustin se moleșise de tot de la căldura din încăpere, iar somnul era dulce. În cele din urmă urlă la el, iar bietul stagiar sare în picioare si bâguie ceva căutându-și cuvintele.

Augustin nu este un leneș neapărat, ci un orfan modest, sărac care visa să facă interviuri cu personalități despre teme serioase de economie și politică globală și chiar dacă ațipise puțin asta nu însemna că nu îl interesează, doar că era rupt de foame.

Mai știa ceva: modul în care arăta, în care se mișca, privea, enervează din start pe toată lumea Este trimis pe stradă să facă un reportaj despre orice vrea, se pregătește să plece dar începe să simtă prezențe stranii. De pildă, vede o fetiță în biroul domnului Pegard, iar atunci când îl întreabă acesta se miră, iar Augustin spune că a văzut fetița si o descrie. Pegard se înfurie, iar Augustin crede că este vremea să o șteargă.

Însă peste câteva minute tânărul jurnalist este victima unui atentat terorist căruia, din fericire, îi supraviețuiește și, de aceea, pentru poliție, el devine un martor prețios.

Când îi pun întrebări, oamenii legii nu bănuiesc, însă, că timidul Augustin are un dar care îi permite să vadă dincolo de limitele percepției și ale deducției dintr-o anchetă. Ajutat de vocile unor prezențe inefabile, protagonistul pornește pe un drum lung la capătul căruia va reuși să afle răspunsuri la marile întrebari care îl frământă și să devina un erou.

Însă atunci când terminați cartea, întorceți-vă la prima pagină și mai citiți odată întrebarea : ”Dormi?” . Veți vedea că nu îi este adresată doar lui Augustin, ci tuturor celor care citesc ”Omul care vedea dincolo de chipuri”. Și așa cum spunea Eric Emmanuel Schmitt doar lectura face cartea să existe, așa că fără răspunsul cititorilor povestea ramâne veșnic neștiută.

Însă ce vrea și mai ales cui adresează, de fapt, autorul întrebarea, rămâne să aflați singuri atunci când veți citi carte pe care nu o veți mai lăsa din mână până când nu veți întoarce și ultima pagină!

Lasă un răspuns