Maria Gheorghiu a lansat cântecul „Niciodată uitarea”

Mâine se vor împlini 3 ani de la incendiul din Clubul Colectiv în care și-au pierdut viața tineri veniți la concertul de lansare al albumului ”Mantras of War”  al trupei de metalcore Goodbye to Gravity.  Bilanțul tragediei: 64 de morți (între care și membrii trupei: Vlad Telea, Mihai Alexandru, Alex Păscu, Bogdan Lavinius Enache) și 173 de răniti (între care și solistul trupei, Andrei Gălut).

Sub imperiul emoțiilor, Maria Gheorghiu a scris un cântec în memoriam chiar în acele zile de foc dar nu a putut să îl cânte multă vreme. De puțin timp l-a înregistrat și acum ni-l oferă, pentru a nu uita ce s-a întâmplat atunci.
NICIODATĂ UITAREA este un cântec-strigăt diferit de cântecele obișnuite ale artistei. Maria spune o poveste care la un moment dat  iese din zona de confort a vocii care a consacrat-o încercând o abordare mai indrăzneată, mai apropiată de zona rock.

”Hai să facem un rug colectiv și să ardem tot ce e rău!
De trei ani încerc să înțeleg ce motivații pot declanșa în oameni asemenea resorturi criminale; câți dintre cei care se fac responsabili de cumplita tragedie COLECTIV(Ă) din 30 octombrie 2015 au curajul să privească dincolo de ochii acestor tineri nevinovați?
Un cântec-antidot împotriva uitării; un strigăt-clopot care să ajungă pană la Dumnezeu.
Nu avem voie să uităm ce s-a întâmplat în seară zilei de 30 octombrie 2015!
Multă vreme nu am fost în stare să ajung acolo…nu am fost în stare să înțeleg de ce au murit atâția copii frumoși. Am scris cântecul în zilele acelea fierbinți, cu gust de cenusă, sub primul impuls și am încercat să-l aduc pe cât posibil mai aproape de adevărul dezbrăcat de metaforă. Trei ani a rămas închis în mine, durut. Rar eram în stare să-mi înghit lacrimile și să îl cânt.
Îi mulțumesc lui Adrian Stavian pentru haina în care excepțional a imbrăcat cântecul și Cristinei Berinde care a realizat videoclipul.
De acum, cântecul nu mai este al meu, este al celor care au murit nevinovați, al celor care au supraviețuit dar au sufletele și trupurile arse; este al vostru, al celor care îl veți vedea și îl veți da mai departe, să ajungă unde trebuie.” (Maria Gheorghiu)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.