Raed Arafat: RO-ALERT nu funcționează ca un sistem de alertare pre-cutremur

” În cazul seismelor, Sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări, anterior declanşării acestora. Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecinţe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populaţiei, cu măsuri de protecţie adecvate (de exemplu: puncte de distribuţie a ajutoarele de urgenţă)”, a precizat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a precizat ca RO-ALERT nu este menit să funcționeze ca un sistem de alertare pre-cutremur.

„Dacă era ceva grav, atunci puteam să transmitem post-cutremur pe RO-ALERT pentru a da sfaturi populației”, a spus Arafat.

Portalul www.ro-alert.ro dedicat informări populaţiei privind sistemul de avertizare-alarmare în situaţii de urgenţă a fost lansat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, pe 15 septembrie.

Conform procedurii, autospecialele de pompieri din fiecare subunitate ISU București Ilfov efectuează recunoașteri în teren pentru a evalua eventualele pagube. Deocamdată nu sunt semnalate pagube.

Este un cutremur totuși normal pentru Vrancea, ceva mai mare, dar care sigur nu a produs pagube și este foarte puțin probabil să urmeze ceva mai neplăcut, a precizat si Mircea Radulian directorul științific al Institutului de Fizică a Pământului.

În urma seismului câteva persoane s-au panicat.

În primele 15 minute de la cutremur au fost 12 apeluri pentru atacuri de panică.

Au fost şi senzaţii de lipotimie, dar tot din cauza emoţiilor.

Către toate solicitările au fost trimise imediat resurse medicale, nefiind cazuri în aşteptare în acest moment, a declarat managerul SABIF, Alis Grasu.

La o jumătate de oră numărul apelurilor a ajuns la 25.

România a fost mișcată de dimineață, la ora 3 și 38 de minute, de un seism cu magnitudinea de 5,8 grade pe scara Richter.

Cutremurul s-a produs la o adâncime de 151 de kilometri, și a fost resimțit și în București.

O nouă replică de 3,2 grade a avut loc la aproximativ două ore distanță.

Lasă un răspuns