Sarea de mare, conținut ridicat de compuși periculoși

Sursa foto: www.adevarul.ro

Un studiu recent a arătat că 90% din sarea de mare care ajunge la consumatori conţine particule de plastic rămase din gunoaiele care se degradează în apă. Astfel, prin sare şi prin alimente, plasticul intră şi în organismul uman.

„Cele mai multe gunoaie au fost observate de Greenpeace în mare, în faţa staţiunilor de pe litoral. Se pare că peste tot există microplastice, aceasta este o problemă generată de om. Este important să fie luate măsuri în ceea ce priveşte obiectele de plastic de unică folosinţă. Pământul nu este de unică folosinţă şi putem trăi şi fără a genera atât de mult deşeuri”, a subliniat Petrova.

Expertul în calitatea alimentelor dr. Serghei Ivanov a precizat că în prezent nu există concluzii clare despre efectul plasticului asupra organismului. Dr. Ivanov a subliniat că există alte probleme mai grave legate de sare, cum ar fi transformarea acesteia într-un supliment nutriţional.

Potrivit expertului, tipurile moderne de sare de bucătărie nu sunt iodate şi au un nivel ridicat de metale grele.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.