Românii sărbătoresc Ziua Armatei!

Sursa foto: www.stiri.tvr.ro

Astăzi românii sărbătoresc Ziua Armatei! Ziua este celebrată în onoarea militarilor români!

Ziua marchează momentul simbolic în istoria poporului român al eliberarii de către Armata Regală Română a ultimelor localităţi din Transilvania aflate sub ocupaţie străină, la data de 25 octombrie 1944.

În această zi, militarii Diviziei a 9-a Infanterie eliberau Careiul, ultima localitate aflată sub ocupaţia hortistă.

872 de localităţi între care 8 oraşe, au fost eliberate pe întreg teritoriul României.

Unităţile Armatei Române au continuat să ducă acţiuni militare pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei, alături de trupele aliate, contribuind la victoria obţinută la 9 mai 1945, care a marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.

De la ora 15:00, la Mormântul Ostașului Necunoscut vor avea loc o ceremonie militară și religioasă care va cuprinde depuneri de coroane de flori, schimbarea gărzii la Mormânt, înmânarea și decorarea unor Drapele de luptă.

Vor fi organizate ceremonii pentru depunerea de coroane de flori la cimitirele şi monumentele dedicate eroilor români din Austria, Bosnia și Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Federaţia Rusă, Republica Moldova și Ucraina.

Lasă un răspuns