Simona Halep a fost desemnată jucătoarea anului de WTA!

Simona Halep, liderul mondial la tenis feminin, a fost aleasă jucătoarea anului 2018.

Ceremonia a fost organizată la Singapore, chiar înainte de Turneul Campioanelor.

Anul acesta, românca a jucat două finale de Grand Slam, câștigând-o pe cea de la Paris,

În plus, nu s-a aflat pe prima poziție în ierarhia mondială o singură lună.

Săptămâna viitoare, Simona va primi și trofeul pentru locul 1 mondial la final de sezon, pe care îl obține pentru a doua oară consecutiv.

Halep a oferit și primele declarații, în cadrul ceremoniei în care i-a fost oferit premiul.

„Cu siguranță am avut un an extraordinar, cel mai bun din cariera mea.

Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au votat. Este un premiu minunat, foarte important și sunt foarte fericită că l-am câștigat”, a spus Halep.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.