O sticlă de whisky „Macallan Valerio Adami”, vândută cu aproape un milion de euro

Sursa foto: www.rador.ro

O sticlă de whisky „Macallan Valerio Adami”, datând din anul 1926, whisky ţinut în butoaie timp de șaizeci de ani, și având cu o etichetă creată de artistul italian Valerio Adami, a fost vândută pentru 848.750 lire sterline (956.000 euro) la o licitație care a avut loc la Edinburgh.

Cumpărătorul este un colecţionar particular din Asia, care a licitat la telefon, a precizat Casa de licitație Bonhams. În luna mai, Bonhams a vândut o altă sticlă cu o etichetă Adami pentru 814.091 de lire sterline.

„Acesta este un Rolls Royce al malțului. Este vorba despre nişte piese de colecţie care, din cauza rarității lor, probabil că nu vor fi băute niciodată”a spus Martin Green, expert la Bonhams. 

Acest whisky produs de Macallan, una dintre cele mai faimoase distilerii din Speyside, a rămas în butoaie din 1926 până în 1986.

Lasă un răspuns