Ascultă Radio București FM Live

Fridolin

Fridolin

Articol de razvanursuleanu, 2 octombrie 2018, 16:18

Când eram mic, mi-am zis că mai bine pun deoparte cartea lui Franz Caspar și o citesc mai târziu, când vine momentul ei. Au trecut apoi, pe rând, vreo patruzeci de ani, timp în care am uitat de carte, preocupat fiind de chestiuni mult mai puțin importante.

Cum de am ajuns să o citesc acum nu are relevanță pentru copiii care o vor citi, vreau doar să știe că Fridolin este un teckel curajos, fratele din Elveția al lui Patrocle, un câine care își pierde zgarda primită cadou de ziua lui și care pleacă într-o extraordinară aventură pentru a o regăsi.

Se înțelege de la sine că toate animalele pot vorbi cu oamenii (ba chiar e de mirare cum de nu ne-am dat seama de acest lucru mai devreme) și nu se înțelege de la sine, dar vă spun eu că această carte este exact așa cum trebuie să fie cărțile pentru copii. Până la urmă, totul se termină cu bine.

Sau, vorba lui Fridolin, “până acum totul a mers bine, așa că o să fie bine și de aici înainte.”

S-a dat dat startul plimbarilor pe lacul din Parcul Drumul Taberei
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:14

S-a dat dat startul plimbarilor pe lacul din Parcul Drumul Taberei

Programul debarcaderului este sambata si duminica intre orele 11 si 20. De marti pana vineri debarcaderul este deschis de la 12 la 20. Lunea de...

S-a dat dat startul plimbarilor pe lacul din Parcul Drumul Taberei
Diseara e finala
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 10:07

Diseara e finala

Arsenal si PSG isi disputa diseara titlul continental intercluburi. Finala Ligii Campionilor se joaca la la Budapesta de la ora 19. A castiga...

Diseara e finala
Armata se doteaza cu masini de lupta cu senile
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 08:59

Armata se doteaza cu masini de lupta cu senile

Ministerul Apararii a semnat ieri in cadrul programului SAFE contracte de cateva miliarde de euro. Cea mai mare suma- 3 miliarde 337 de milioane de...

Armata se doteaza cu masini de lupta cu senile
Vreme frumoasa
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 06:42

Vreme frumoasa

Cer variabil astazi in Capitala, vant slab si moderat si o maxima in jur de 27 de grade. In tara vor fi maxime intre 18 si 3o de grade. Dupa amiaza...

Vreme frumoasa
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 04:11

Două aeronave C-27J Spartan pentru misiuni de urgenţă, achiziţionate prin programul SAFE

Două aeronave C-27J Spartan pentru misiuni de urgenţă, achiziţionate prin programul SAFE, anunţă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă....

Două aeronave C-27J Spartan pentru misiuni de urgenţă, achiziţionate prin programul SAFE
Actualitate vineri, 29 mai 2026, 23:28

FCSB se califică în Conference League după un derby de luptă cu Dinamo

Dinamo și FCSB au încheiat sezonul fotbalistic intern cu un meci de baraj a cărui miză a fost “premiul cel mare” pentru ambele...

FCSB se califică în Conference League după un derby de luptă cu Dinamo
Actualitate vineri, 29 mai 2026, 20:31

Sector 6: Încep lucrările la Parcul Lacul Morii

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 au scris pe Facebook că pe şantier a fost prezent şi primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu....

Sector 6: Încep lucrările la Parcul Lacul Morii
Actualitate vineri, 29 mai 2026, 19:22

Dronă căzută la Galaţi/Ajutoare de urgenţă pentru familiile afectate de explozie

Ajutoarele acordare vor fi de: 10.000 de lei pentru fiecare familie sau persoană singură a cărei locuinţă a fost afectată în proporţie mai...

Dronă căzută la Galaţi/Ajutoare de urgenţă pentru familiile afectate de explozie