Au început înscrierile în Academia Copiilor Sector 2

Preșcolarii vor beneficia de opționale GRATUITE la grădiniță, începând de anul viitor.
Elevii de la clasa I și până la clasa a XII-a vor putea urma cursuri GRATUITE la mai multe discipline, în vederea susținerii examenelor naționale.

Proiectul se adresează tuturor copiilor din Sectorul 2 care urmează o formă de învățământ de stat.

Înscrierea elevilor și preșcolarilor la opționalele derulate prin Academia Copiilor are loc în perioada 1-20 octombrie 2018, cursurile urmând să se desfășoare GRATUIT la grădiniță, respectiv la școală în intervalul 11 februarie – 21 decembrie 2019.

„Acest proiect este conceput astfel încât să ofere activităţi pentru valorizarea aptitudinilor şi competenţelor fiecărui elev, în conformitate cu nevoile şi interesele sale şi are în vedere promovarea şi dezvoltarea de programe educaţionale alternative pentru creşterea motivaţiei de învăţare a preşcolarilor şi elevilor. Cursurile și atelierele propuse sunt adaptate prin limbaj, conținut și metodologie de implementare la caracteristicile celor patru grupuri țintă care corespund cu nivelurile de școlarizare conforme cu sistemul de învățământ preuniversitar din România (preșcolar, primar, gimnazial și liceal). În acest fel, se creează un mediu propice pentru ca beneficiarii să-și aprofundeze cunoştinţele dobândite, să-şi descopere și/sau să-și dezvolte talentul și abilitățile prin module vocaționale de învățare nonformală, prin ateliere interactive de creație sub îndrumarea cadrelor didactice și a instructorilor profesioniști”, a comentat primarul Sectorului 2, Mugur Mihai Toader, inițiatorul proiectului de hotărâre de Consiliu Local Sector 2.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.