Marșul și Crosul Casiopeea, în Parcul Tineretului

Sursa foto: Casiopeea MARȘ și CROS/ Facebook

Asociația Casiopeea vă invită în Parcul Tineretului (Intrarea Șincai), la evenimentul caritabil anual, Marșul și Crosul Casiopeea, dedicat femeilor diagnosticate cu cancer la sân, care au suferit o mastectomie.

Aproximativ 2.500 de bucureșteni de toate vârstele sunt așteptați să participe la curse de alergat, un marș pe biciclete sau o plimbare în semn de solidaritate cu supraviețuitoarele cancerului mamar.

Sursa foto: Casiopeea MARȘ și CROS/ Facebook

Toate fondurile obținute din taxa de participare sunt folosite pentru donarea de proteze de sân externe. Beneficiarele Cursei Roz sunt femei cu posibilități materiale reduse, selectate cu ajutorul Institutului Oncologic „Prof. dr. Alexandru Trestioreanu” București.

Astfel, traficul va fi restricționat sâmbătă, 29 septembrie, până la prânz, pe traseele: Parcul Tineretului (Intrarea Șincai) – Bd. Dimitrie Cantemir – Piața Unirii – Bd. Unirii – Rond Alba Iulia, Piața Națiunile Unite – Splaiul Unirii – Dealul Mitropoliei .

Programul Cursei Roz:

  • 09:30 – Ceremonia de deschidere
  • 10:00 – Marșul Solidarității pe biciclete +17 ani (11 km)
  • 10:00 – Cursa copiilor 6-8 ani (0,5 km)
  • 10:10 – Cursa copiilor 9-11 ani (0,75 km)
  • 10:20 – Cursa adolescenților 12-16 ani (1,7 km)
  • 10:30 – Cursa adulților +17 ani domni (6 km)
  • 11:00 – Cursa adulților +17 ani doamne (6 km)
  • 11:15 – Marșul Solidarității (toate vârstele) (3 km)
  • 12:00 – Premierea

Sursa: Mihaela Arion

Lasă un răspuns