Va crește întreținerea…?!

Despre noua Lege a termiei, cea care a fost adoptată de către Parlament, dar nu a fost promulgată de către Președintele Klaus Johannis, care a retrimis-o legislativului spre reexaminare, am vorbit în ceea ce privește prevederile ce consacră principiul un imobil, un sistem de încălzire, interzicând deconectarea apartamentelor și debranșarea blocurilor de la sistemele de termoficare, în zonele unice de încălzire ce vor fi constituite prin hotărâri ale autorităților locale. Este o modificare legislativă care interesează pe mulți dintre noi, cei care locuim la bloc.

O altă prevedere care îi interesează, însă, pe toți cei care sunt racordați la termoficare, în general, și la RADET, în special, este cea privind obligația autorităților locale de a crește prețul gigacaloriei, în cazul creșterii prețurilor la gaze naturale și curent electric.

Astfel, potrivit noii legi, primăriile și asociațiile de dezvoltare comunitară care dețin sisteme centralizate de încălzire (SACET) vor fi obligate să scumpească gigacaloria, în cazul în care furnizorii de gaze naturale și energie electrică ai acestor sisteme majorează prețurile de furnizare.

„În cazul în care, după ajustarea prețurilor și tarifelor, furnizorii de combustibili și de energie electrică modifică prețurile de livrare, având ca efect majorarea prețului energiei termice produse, autoritățile administrației publice locale sau asociațiile de dezvoltare comunitară, după caz, aprobă recalcularea corespunzătoare a prețurilor locale și, după caz, a prețurilor locale pentru populație, cu avizul autorității de reglementare competente, începând cu data primei livrări făcute la noile prețuri, fără modificarea nivelului costurilor celorlalte elemente de cheltuieli și a cotei de profit, conform prevederilor metodologiei aprobate de autoritatea competentă, care are dreptul să prevadă praguri de insensibilitate și periodicitate de ajustare”, stipulează forma modificată a legii termiei.

De ce ne interesează aceste prevederi mai ales pe noi, pe bucureșteni?! Fiindcă asta înseamnă că, dacă gazele achiziționate de Electrocentrale București (ELCEN) se scumpesc, ducând la majorarea costurilor de producție a energiei termice și a prețului de vânzare a acesteia către RADET, Primăria Capitalei va fi obligată să scumpească gigacaloria, eventual și pentru populație, având în continuare posibilitatea de a menține prin subvenții un preț sub costuri pentru populație.

La fel în situația în care RADET, la rândul său, se confruntă cu majorarea prețului de achiziție a energiei electrice utilizate în activitatea sa.

Actuala Lege a termiei prevede ca primăriile au doar POSIBILITATEA NU ȘI OBLIGAȚIA de a recalcula respectivele prețuri, formularea fiind: „În cazul în care, după ajustarea prețurilor și tarifelor, furnizorii de combustibili și de energie electrică modifică prețurile de livrare, având ca efect majorarea prețului energiei termice produse, autoritățile administrației publice locale sau asociațiile de dezvoltare comunitară, după caz, pot aproba recalcularea corespunzătoare a prețurilor locale și, după caz, a prețurilor locale pentru populație, începând cu data primei livrări făcute la noile prețuri, fără modificarea nivelului costurilor celorlalte elemente de cheltuieli și a cotei de profit, cu avizul operativ al autorității competente”.

Prin noua reglementare se vor evita, pe viitor, acumulările de pierderi la nivelul sistemelor de producție, transport și distribuție a energiei termice, prin neacoperirea prin tarife a costurilor furnizării acesteia.

Aceasta este, alături de neplata sumelor reprezentând subvenția la căldură de către Primăria Capitalei și Guvern, una dintre principalele cauze ale acumulării datoriei istorice de circa 1 miliard de euro a RADET către ELCEN. Abia anul trecut, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat primele majorări de tarife la RADET din 2011 încoace. Principalul argument a fost creșterea masivă a prețurilor cu care Regia cumpăra agent termic de la producători în perioada 2011-2017, cu procente cuprinse între 24% și peste 30%.

„În situația în care autoritățile administrației publice locale aprobă prețuri locale ale energiei termice facturate populației mai mici decât prețul de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice livrate populației, acestea asigură din bugetele locale sumele necesare acoperirii diferenței dintre prețul de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice livrate populației și prețul local al energiei termice facturate populației”, mai prevede forma modificată a legii termini. Deci primăriile vor putea asigura, în continuare, prin subvenții de la bugetele locale, prețuri ale gigacaloriei pentru populației situate sub costuri.

În fapt, noua lege a termiei va obliga autoritățile locale să nu mai decupleze prețul real al căldurii de prețul achitat către furnizor, către RADET, în cazul Bucureștiului. Astfel, nu se va mai ajunge în situația, aberantă din punct de vedere economic, de a cumpăra o gigacalorie mai scump și a o revinde mai ieftin. De aici înainte, Primăria Capitalei va avea de ales, fie va scumpi căldura pentru populație, fie va mări subvenția din bugetul local al Municipiului București, de fiecare dată când va crește prețul gazelor naturale.

Întrebarea este, dacă, în contextul în care rețeaua de transport și distribuție a energiei termice, care aparține PMB și este operată de RADET, aflată în insolvență, înregistrează pierderi mari, iar problema datoriei istorice către ELCEN, aflat și el în insolvență, deci dacă, în aceste condiții Municipalitatea va mai avea bani pentru a putea mări subvenția la căldură?!

În acest context trebuie amintit faptul că, anul trecut, subvenția a ajuns să se ridice la 700 de milioane de lei, reprezentând, alături de cea pentru RATB, mai bine de un sfert din bugetul de circa 1 miliard de euro al Municipiului București.

În context, mai trebuie reamintit și faptul că principalele modificări aduse de noua formă a legii sunt cele potrivit cărora debranșările de blocuri și deconectările de apartamente de la sistemele de termoficare, nu vor mai fi permise decât în afara arealelor din localități decretate de primării, ca fiind zone unitare de încălzire prin astfel de sisteme centralizate, iar TVA-ul pe energia termică destinată populației va fi redusă din 2019 de la nivelul actual de 19% la doar 5%.

Lasă un răspuns