Fântânile din Piața Unirii se redeschid

Sursa foto: www1.agerpres.ro

Fântânile din Piaţa Unirii se redeschid joi, cu un spectacol multimedia şi un concert al Orchestrei Simfonice Bucureşti, anunţă Primăria Generală.

”Primăria Capitalei și Apa Nova marchează inaugurarea unui nou punct de atracţie turistică a Bucureştiului, redeschiderea fântânilor din Piaţa Unirii, printr-o reprezentaţie memorabilă a Orchestrei Simfonice Bucureşti şi un spectacol multimedia de excepţie, ce va avea loc pe 20 septembrie”, precizează PMB.

Accesul este gratuit.

Sursa foto: www.amosnews.ro

Spectacolul inaugural intitulat ”Simfonia Apei” va începe la ora 20:00, la scena montată în Parcul Unirii, pe acordurile Orchestrei Simfonice Bucureşti, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, alături de pianistul Ştefan Doniga şi dansatorii Ana Vişan şi Bogdan Iacob de la ”Gigi Căciuleanu Dance Company”.

De la ora 21:00, bucureştenii prezenţi la eveniment vor putea asista la un adevărat regal artistic, conceput astfel încât să ducă vizitatorii într-o călătorie prin 7 lumi care vor vorbi despre România – lumea apei, a focului, a pământului, a aerului, lumea vegetală şi lumea Centenarului, toate prefaţate de lumea astrală.

Cu această ocazie, vor fi restricţii de circulaţie în perimetrul Pieţei Unirii şi a Parcului Unirii, în intervalul orar 18:00 – 23:00. Nu se va circula pe Bulevardul Unirii – tronsonul dintre Piașa Unirii și Splaiul Independenșei până la Bulevardul Mircea Vodă. Totodată este posibil să se închidă și Bulevardul I. C. Brătianu, iar 12 linii de autobuz vor circula pe trasee deviate.

Începând cu data de 28 septembrie, fântânile din Piaţa Unirii vor oferi vizitatorilor show-uri multimedia în fiecare vineri, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 20:00 – 21:00, atât cât vremea o va permite, precizează Municipalitatea.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.