De luni, elevii din București vor primi aparate ortodontice gratuite

Sursa foto: premiumdent.ro

De luni, elevii din Bucureşti, cu vârsta între 7 şi 16 ani, vor beneficia de un ajutor financiar de 750 de lei, pentru un aparat sau de 1.500 de lei, pentru două aparate.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat acest proiect în valoare de aproape 200.000 de euro.

În baza biletului de trimitere emis de medicul stomatolog din cabinetul şcolar, elevul va fi consultat în Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială ‘Prof. Dr. Dan Theodorescu’, din strada Eforie, nr. 4-6 şi i se va elibera o recomandare pentru aparatul ortodontic.

Pentru a beneficia de ajutorul financiar, părinţii sau reprezentanţii legali ai elevului trebuie să transmită către Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti un dosar care cuprinde:

recomandarea medicală emisă de medicul primar/specialist ortodont

copia cărţii de identitate a părintelui/reprezentantului legal

datele de identificare ale elevului şi datele şcolii la care învaţă

datele la care pot fi contactaţi părinţii/reprezentanţii legali

Pentru a fi inclus în proiect, tutorele sau reprezentantul legal al elevului va transmite dosarul, pe adresa de e-mail aparateortodontice@assmb.ro, urmând a fi contactat în termen de 10 zile.

Lista cabinetelor stomatologice din şcoli poate fi consultată pe site-ul www.assmb.ro.

Lasă un răspuns