Două organizații califică inginerii silvici în ONG-ism

Asociația Centrul pentru Dezvoltare Durabilă Columna, împreună cu Asociația Administratorilor de Păduri (AAP), organizează azi și mâine la Brașov două sesiuni de formare în politici publice, adresate inginerilor angajați ai ocoalelor silvice membre AAP sau ai altor instituții din domeniul silvic. Programul educațional, în care se pot înscrie maximum 3 participanți de ocol sau instituție, are loc în Brașov, la sediul Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere, pe strada Șirul Ludwig van Beethoven 1 și va fi susținut de conferențiarul universitar Viorel Marinescu. Durata unei sesiuni este de 8 ore și fiecare va instrui un număr de 50 de ingineri, deci 100 în total.

Cele două sesiuni sunt incluse într-un proiect la scară națională, Opțiuni strategice pentru dezvoltarea durabilă a sectorului forestier, care urmărește realizarea unor politici publice eficiente si coerente pentru sectorul forestier, ca o alternativă la soluțiile avansate la nivel ministerial pentru sectorul silvic. AAP e implicată în activitățile adresate angajaților ocoalelor silvice, proiectul urmărind identificarea unor soluții la firul ierbii, „de jos în sus”, pornind de la discuțiile cu personalul silvic care participă la programele de formare.

Alte două module educaționale sunt similare ca structură cu programul de formare de la Brașov (cu două sesiuni, in cadrul cărora se vor instrui 100 de cursanți) – unul dedicat relațiilor publice și comunicării, susținut la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava în perioada octombrie – decembrie 2018 și celălalt centrat pe noutățile legislative din sectorul forestier și domeniile conexe, ce se va desfășura la Universitatea din Oradea, în intervalul ianuarie – martie 2019. În plus, localitatea Săliște din Sibiu va găzdui încă două serii de sesiuni educaționale: una centrată pe managementul de mediu și implicând 25 de participanți care la sfârșit vor primi un atestat (în intervalul aprilie – mai 2019), cealaltă, pe formarea formatorilor și implicând 10 cursanți (în intervalul august 2019 – octombrie 2019).

AAP e partener și în alte două programe, respectiv schimbul de bune practici cu Danemarca și Belgia (cu 10 persoane implicate și derulat în perioada august – octombrie 2018), precum și promovarea politicilor publice rezultate în urma proiectului către ministerul de resort prin intermediul unei campanii de strângere de semnături. Documentul de politică publică final, centrat pe soluții alternative, va fi prezentat într-o conferință organizată în ultima lună de implementare, în regiunea Bucuresti-Ilfov – urmând ca, ulterior, propunerea să fie înaintată cu adresă oficială ministerului.

Asociația Centrul pentru Dezvoltare Durabilă Columna e lider de proiect, iar AAP e partenerul care furnizează materialul uman care urmează a fi instruit în domeniul relativ nou al politicilor publice; proiectul a început în iunie 2018 și se va termina în octombrie 2019. Bugetul eligibil al proiectului este de 936.849,27 lei, din care procent de finanțare nerambursabilă 98% și 2% contribuție proprie. Valoarea eligibilă aferentă AAP este de 142.308,40 lei (nerambursabil 139.462,23 lei; contribuția proprie 2846,17 lei).

Lasă un răspuns