Sonata Kreutzer și alte povestiri

Am citit “Doi husari”, prima nuvelă din carte, apoi am încercat să-mi imaginez locul în care a scris Lev Tolstoi. În casă, unde să scrie… Afară e Rusia și e un frig cumplit, înăuntru sunt votca, poveștile de dragoste, dansul și conversațiile boeme, până și cărțile de joc sunt înfofolite în blănuri, e plăcut, timpul nu are valoare, oamenii stau împreună, de ce să ieși afară? Poți scrie o viață întreagă cu picioarele pe un buștean care nu-și amintește că trebuie să intre și el în sobă…

Am citit “Fericirea vieții de familie”, a doua nuvelă din carte și de fapt acum chiar știu unde a scris Tolstoi. În grădină a scris, doar acolo, unde să scrie în altă parte… Cuvintele au nevoie de aer și de lumină, dragostea tânjește după spațiu iar primăvara e claustrofobă, la fel toate florile cu aromele lor, nu au loc nici măcar între nesfârșitele ziduri ale palatelor din Sankt Petersburg… Tolstoi e afară, nu cred că s-a ridicat vreodată de pe băncuța pe care stătea atunci când scria.

Am citit “Sonata Kreutzer”, ultima nuvelă din carte, și mă gândesc că e mai bine să îl las pe Hemingway să vă spună ce părere a avut domnia sa…

“Am început ușor-ușor cu Turgheniev și a fost o nimica toată. Mi-am pus atunci mintea și n-am avut ce alege din domnul de Maupassant. Am luptat două runde cu dl. Stendhal și mi se pare că la a doua am avut oarece avantaj. Cu dl. Tolstoi, cel puțin deocamdată, n-am avut curaj să mă urc în ring.” – Ernest Hemingway

Hemingway, diplomat? Nici vorbă. Doar onest, nu cel mai onest însă, pe acela îl știm deja. Tolstoi “a fost omul cel mai cinstit al vremii sale” și nu cred că are vreo importanță locul în care se afla Gandhi când a scris aceste cuvinte.

Lasă un răspuns