Circa 1.600 de pasionați de sport, înscrişi la TriChallenge de la Mamaia

TriChallenge Mamaia

Circa 1.600 de sportivi din 16 ţări s-au înscris la startul competiţiei TriChallenge de la Mamaia, cea mai mare competiţie de triatlon din sud-estul Europei.

Probele se vor derula în perioada 14-16 septembrie, la Mamaia, trei zile de festival multisportiv, care include şi probele de aquatlon şi H3RO, pe distanţa standard de half-triathlon.

„În 2008, eram circa 20-30 de persoane care participam la competiţii de triatlon, cel mai mult prin străinătate, deoarece în ţară nu aveam competiţii şi condiţiile necesare. Atunci, am pornit, în Mamaia, organizarea unei competiţii cu standarde mai ridicate, pentru acea vreme. Acest proiect s-a transformat într-o călătorie frumoasă, din care s-a născut un sport nou şi o comunitate extraordinară. Acum, la 10 ani de când am pornit acest proiect, cu sprijinul municipiului Constanţa, reuşim să atragem în România, la ediţia aniversară, sportivi din toate colţurile lumii şi să aducem un capital pozitiv de imagine atât ţării, cât şi municipiului Constanţa”, a declarat preşedinte clubului Smartatletic, Vlad Stoica.

În premieră, în cadrul competiţiei, se vor desfăşura trei campionate naţionale: Campionatul Naţional pe distanţa half-triathlon, Campionatul Naţional de Sprint şi Campionatul Naţional de Aquatlon. În plus, TriChallenge va reprezenta o etapă premium, în cadrul Cupei României Bittnet RTS.

În cadrul acestei ediţii, probele TriKids Duatlon şi Crosul de 5 km vor fi gratuite pentru constănţeni, inclusiv pentru cei de vârste fragede.

Până în prezent, TriChallenge Mamaia a fost şi gazda a două cupe europene, ajungând astfel pe harta europeană a competiţiilor majore de triatlon, notează comunicatul.

Lasă un răspuns