Cinema, muzică și alte evenimente din Bucureşti de astăzi, 12 septembrie

CINEMA

* Astăzi începe cea de-a treia ediţie a Festivalului PelículaLatin American Experience, ce vă propune până Duminică 16 septembrie nu numai filme ci, aşa cum spune şi titlul său, să experimentaţi America Latină prin: demonstraţii de dans şi culinare, expoziţii de pictură precum şi poveşti cu şi despre ţări din acest continent. Peru este invitatul de onoare din acest an. De ieri deja a fost vernisată expoziţia de pictură „Los colores de Mexico” semnată de Daniel Zlota, ce poate fi vizitată pe toată perioada festivalului în Atriumul Institutului Francez. Programul de astăzi cuprinde trei proiecţii:

– de la ora 19:00, în cadrul galei de deschidere ce are loc la Cinema Elvira Popescu, comedia peruană „El Abuelo / Bunicul”, realizată de Gustavo Saavedra, în care Carlos Julio Vega interpretează rolul titular, Crisostomo (Gură de Aur), un pensionar foarte simpatic, fost agent de vânzări şi văduv care face o călătorie împreună cu nepoţii Santiago (30) şi Jose Maria (25), în oraşul lui natal, Huamachuco, pe care nu l-a mai văzut de aproape 70 de ani;

– de la ora 19:30, la Institutul Cervantes, drama „Blue Lips”, ce cuprinde 6 scheciuri, realizate de tot atâţia regizori, fiecare având câte un personaj central dintr-un oraş din lume (Rio de Janeiro, Los Angeles, Honolulu, Buenos Aires, Roma şi Pamplona), ce trece printr-un eveniment care distruge ceva în interiorul său;

– de la ora 21:00, la Deschis Gastrobar, dramedia „Tanta agua / Ploaie de vacanţă”, debutul în lungmetraj al regizoarelor Ana Guevara şi Leticia Jorge din Uruguay.

* Şi astăzi au loc două proiecţii de film la Muzeul Naţional al Literaturii Române (Str. Nicolae Creţulescu, nr. 8 ), în cadrul Festivalului Capitalelor Naţiunilor Centenare:

– de la ora 18:00, la Sala Perpessicius, dramedia „A tanú / Martorul” realizată în 1969 de cineastul maghiar Péter Bacsó;

– de la ora 21:00, în Grădina muzeului, drama biografică de război „Pădurea zeilor”, realizată în 2005 de lituanianul Algimantas Puipa, pornind de la un roman scris de Balys Sruoga.

* De la ora 20:00, la Hidden – The Social Space (Str. Cornescu, nr. 4, în apropierea Parcului Sportiv Dinamo), programul de promovare a filmului documentar, KineDok prezintă „Nimic nu va mai fi ca înainte”, de cehii Lukáš Kokeš şi Klára Tasovská, ce oferă o perspectivă intimă asupra tranziţiei tumultoase dintre adolescenţă şi maturitate în cazul a patru tineri de 19 ani, care se află într-un moment ce le va hotărî vieţile pentru totdeauna.

* În cadrul programului Cinema în aer liber, pe Insula Artelor din Parcul Titan, de la ora 20.30 este proiectată comedia „Occident” primul film de lung metraj realizat în 2002 de Cristian Mungiu ca o privire ironic-amară asupra situaţiilor uneori hazlii, alteori ridicole şi de cele mai multe ori fără soluţie în care ne aruncă viaţa în România de azi. În distribuţie: Tania Popa, Alexandru Papadopol, Coca Bloos, Dorel Vişan.

* Programul Seara Filmului Românesc vă propune la Grădina cu Filme a Creart, tot de la ora 20.30, drama gay „Câteva conversaţii despre o fată foarte înaltă”, realizată de Bogdan Theodor Olteanu, care va fi prezent, după proiecţie, alături de actriţa Silvana Mihai, directorul de imagine Marius Mihai Apopei şi scenografa Alexandra Panaite pentru o conversaţie cu spectatorii, moderată de criticul de film Ileana Bîrsan.

MUZICĂ

* În Catedrala romano-catolică Sf. Iosif, de la ora 19:30 are loc un concert aniversar susţinut de organiştii Alexandra Mircea-Codreanu şi Marcel-Octav Costea, ce omagiază aniversarea de către ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop de Bucureşti, a 50 de ani de preoţie şi trecerea a 5 ani de la beatificarea Monseniorului Vladimir Ghika.

* În cadrul Festivalului Capitalelor Naţiunilor Centenare de la ora 20:00, în Grădina muzeului începe spectacolul de jazz dat de EDI NULZ (Siegmar Brecher – clarinet bas, Julian Adam Pajzs – chitară, compoziție, Valentin Schuster – tobe) din Austria şi NADIA TROHIN QUINTET Moldowlachia (Nadia Trohin – voce, Alexandru Arcuş – saxofon, flaut, caval, Toma Dimitriu – pian, Laşcu Oleg – contrabas, Gabi Matei – baterie).

* Trupa poloneză de black metal cu influenţe doom şi post metal Batushka dă un concert, de la ora 20:00, în Quantic Club în cadrul turneului „End of Litourgiya European Pilgrimage”.

* Berăria H împlineşte 4 ani de existenţă şi vă invită, de la ora 22:15, la un concert dublu aniversar susţinut de cei care cântă de 18 ani în stil „Gypsy Rock”: Damian Drăghici & Brothers.

* În Control Club, de la ora 23:00 începe „The Excess Show” cu: Fluid & Oana Maria.

SPECTACOLE

* Două se desfăşoară în cadrul Festivalului Capitalelor Naţiunilor Centenare:

– de la ora 18:30, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” (Calea Victoriei, nr. 88) unde mai mulţi autori din ţară şi de peste hotare susţin lecturi publice de poezie;

– de la ora 19:00, la Teatrul de Comedie are loc o reprezentaţie cu comedia „Mult zgomot pentru nimic” de Andrei Şerban după textul lui W. Shakespeare, un spectacol foarte actual şi prin decorul şi mijloacele multimedia (proiecţii şi montaje live care preiau, cu ajutorul a şapte camere video, secvenţe din multiple spaţii de joc neconvenţionale ale Teatrului de Comedie) realizate de Andu Dumitrescu, prin costumele semnate de Doina Levintza sau prin momentele muzicale (semnate de Raul Kusak) şi de dans (coregrafiate de Ştefan Lupu).

* În contextul evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri, Teatrul Evreiesc prezintă, de la ora 19:00, spectacolul „1916”, în regia şi dramatizarea lui Alexandru Berceanu, având la bază romanul omonim scris de Felix Aderca şi prezentând o frescă amplă a societăţii româneşti din perioada Primului Război Mondial şi din perioada interbelică.

* Paula Chirilă şi George Constantinescu interpretează, de la ora 19:15 la Teatrul de Artă (Sfântul Ştefan, nr.21), personajele piesei „Un bărbat şi mai multe femei” de Leonid Zorin, regizată de Bogdan Huşanu.

* De la ora 20:00, la Godot Café-Teatru vă puteţi amuza la comedia „Gunoierul” de Mimi Brănescu, interpretată de Vlad Corbeanu, Andrei Mateiu, Andreea Samson / Andreea Mateiu.

EXPOZIŢII

* De la ora 18:00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Sala Foaier, are loc vernisajul expoziţiei „Colecţia Muşat: o geografie spirituală a icoanei pe sticlă transilvănene”, ce va putea fi vizitată până în data de 28 octombrie, de marţi până duminică, între orele 10:00 și 18:00.

* Prima expoziţie personală a artistei Larisa Crunţeanu, intitulată „Aria Mineralia”, este vernisată de la ora 19:00, la Galeria Anca Poteraşu (Str. Plantelor, nr. 58), unde poate fi vizionată până pe 11 octombrie.

* Până pe 7 octombrie, la Galateca poate fi vizitată expoziţia colectivă de grafică şi foto-video „Alb / Negru” coordonată de Ana Boeriu.

* Centrul Ceh vă invită la expoziţia „Primăvara de la  Praga – 50 de ani mai târziu” deschisă, până pe 24 septembrie, la Cercul Militar Naţional, Sala de teatru „Eusebiu Ştefănescu”.

CARTE ŞI LITERATURĂ

* La Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, de la ora 17:30 are loc o dublă lansare de carte: „Năluci” de Constantin Kapitza şi „De la Carpaţi la Antipozi”, de Ioan John Gionea. Prezintă: Nicolae Roşu. Invitați: Victor Atanasiu, Nicolae Georgescu, Aureliu Goci, Lucian Gruia, Emil Lungeanu, Lucian Mihăescu, Florentin Popescu.

* La Librăria Cărtureşti Verona, de la ora 18:30 începe evenimentul „Călătoria conştienţei – noi perspective asupra morţii”, ce se înscrie în seria întâlnirilor cu cititorii din cadrul campaniei „Te aşteptăm în librărie” organizată şi în acest an de Editura Herald.

Lasă un răspuns