Sute de oameni vor fi salvați ca urmare a Campaniei „6 pentru viață”

Sângele a peste 200 de donatori din Sectorul 6 care au participat la campania „6 pentru viață” salvează vieţile a sute de oameni aflaţi în suferinţă.

Primăria Sectorului 6 a iniţiat prin Centrul de Sănătate Multifuncţional „Sfântul Nectarie”, din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, o campanie prin care s-a dorit tragerea unui semnal de alarmă şi sensibilizarea opiniei publice cu privire la criza de sânge din spitale.

Sângele unui donator poate salva până la trei vieţi, explică Andrei Ignat, asistent la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti: „după colectare, cele trei componente majore – trombocitele, plasma şi celulele roşii din sânge – sunt separate, astfel încât acestea să poată fi transfuzate la mai mulţi pacienţii cu nevoi diferite.”

Reprezentanţii Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” spun că actul de a dona nu reprezintă un efort (o unitate de 450 ml sânge se reface cantitativ în 60 de minute, iar celular în 2-3 săptămâni), ci, dimpotrivă, este benefic organismului, crescând imunitatea acestuia şi scăzând considerabil riscul bolilor cardiovasculare.

Acţiunea s-a desfăşurat în zilele de 27 august şi 4 septembrie 2018, la Centrul de Sănătate Multifuncţional „Sfântul Nectarie”, situat în Bulevardul Uverturii nr.81, Sector 6, Bucureşti.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.