FOTOREPORTAJ: Prima seară a Festivalului Cerbul de Aur

Prima seară a Cerbului de Aur a reamintit spectatorilor, telespectatorilor și radioascultătorilor de ce acesta este un festival cu adevărat impresionant. La 50 de ani de la primul spectacol al evenimentului, ediția cu numărul 18 a debutat cu Gala dedicată laureaților Cerbului.

Scena ediției aniversare este o premieră pentru Brașov. Artiștii de la Cerb au urcat pe aceeași scenă pe care au cântat și Metallica, Iron Maiden, Dua Lipa, Maluma, Prodigy, Martin Garrix, Depeche Mode, Nick Cave sau Kings of Leon.

Spectacolul de deschidere a adus emoția revederii cu artiști care au marcat scena Cerbului de Aur și emoția evocării celor care au intrat în istoria Festivalului.

Cei prezenți i-au întâmpinat pe artiști cu aplauze, oferind o atmosferă plină de admirație și voie bună.

”Aplauze și ovații pentru cei care au urcat pe scena Festivalului de la Brașov în prima seară a evenimentului, Gala Aniversară Cerbul de Aur 50 de ani. A fost un spectacol impresionant realizat pe o scenă imensă, aceeași pe care au cântat, la Cluj, cei de la Depeche Mode cu ceva timp în urmă. Cei peste 5000 de spectatori prezenți în Piața Sfatului din Brașov au urmărit o retrospectivă a celor 17 ediții ale Festivalului, atâtea câte au fost până în 2009. Fiecare apariție scenică a fost îndelung aplaudată, de la Gigliola Cinquetti și Luminișa Dobrescu, Corina Chiriac și Doru Tufiș, până la mai tinerii laureați ai Cerbului de Aur: Ovi, Paula Seling, narcisa Suciu, Silvia Dumitrescu, Proconsul, Răzvan Crivaci, Luminița Anghel, Laurențiu cazan și Monica Anghel. Toși aceștia din urmă s-au strâns la finalul galei pentru un Remember, extrem de emoționant, Dan Spătaru. Au susținut recitaluri Gigliola Cinquetti, The Humans și la final, impresionantă ca de obicei, Andra. A fost un maraton muzical ce s-a prelungit după ora 01:00 noaptea”, a relatat Bogdan Pavlică, redactor muzical Radio România.

După o astfel de seară impresionantă suntem siguri că, și în această seară, vom avea surprize minunate oferite de concurenții Festivalului Cerbul de Aur.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.