Adio, dar rămân cu tine!

Sâmbătă, suporterii își iau la revedere de la Stadionul Steaua. De dimineață de la 10:00 și până la 16:00, cei cu suflet roș-albastru vor vedea pentru ultima oară vechiul stadion.

Sunt așteptați bucureșteni, oameni din toată țara dar și din străinătate să calce pe terenul pe care au călcat glorii și alți zeci de foști fotbaliști care au scris istoria roș-albastră.

La 44 de ani de la inaugurare, Stadionul Ghencea își trăiește ultimele ore în forma actuală. Arena va fi demolată pentru a face loc unui nou stadion, de 30.000 de locuri.

Stadionul a fost inaugurat pe 9 aprilie 1974, într-un meci între Steaua și OFK Belgrad care s-a terminat 2–2. Aici s-a scris probabil o parte din istoria fotbalului românesc. Aici au adus performanţe Lăcătuş, Tudorel Stoica, Piţurcă și Boloni. Ei sunt doar câțiva dintre marii fotbaliști.

Pe această arenă, Steaua a jucat aproape 1.000 de meciuri, printre care trei semifinale de Cupa Campionilor Europeni, dintre care două au fost câştigate

Cu Emeric Jenei pe bancă, Steaua a obținut cea mai mare performanță a sa: Cupa C Campionilor Europenii în 1986.

Ghencea trebuie să fie gata până în martie 2020, cu 3 luni înainte ca Euro să vină la București. Arena va fi folosită, pentru antrenamente, de echipele care vor ajunge în Capitală pentru jocurile de la Campionatul European.

Trecând peste tot însă, păreri pro și contra, divergențe de ordin juridic dar și peste orgolii, Stadionul Steaua va rămâne în sufletele soporterilor…cel vechi.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.