Începe demolarea Stadionului Ghencea

La 44 de ani de la inaugurare, Stadionul Ghencea își trăiește ultimele ore în forma actuală.

Arena, intrată într-o stare avansată de degradare, va fi demolată pentru a face loc unui nou stadion, de 30.000 de locuri. Vicepremierul Paul Stănescu recunoaște că noua construcție nu va fi gata pentru Campionatului European din 2020.

Fostul antrenor Anghel Iordănescu a trecut în revistă câteva nume care au făcut performanță aici.

”Aici s-a scris o parte din istoria fotbalului românesc. Aici a adus performanțe Lăcătuș, Bumbescu, Iovan, Tudorel Stoica, Pițurcă, Boloni. Chiar dacă au venit ca adversari, au jucat aici și Mircea Lucescu și Cornel Dinu si Rică Răducanu și Domide. Și Echipa Națională a avut domiciliu, o bună bucată de vreme, pe Stadionul Steaua”, a spus Anghel Iordănescu.

Sursa foto: www.realitatea.ne

”Este stadionul unde am reușit ca jucător să obțin cele mai mari performanțe. Este stadiionul pe care am reușit, încet încet, și noua meserie de antrenor și să obțin rezultate cât se poate de bune. Acesta îmi va rămâne veșnic în amintire”, a declarat Marius Lăcătuș.

Cele mai importante momente ce au avut loc pe Stadionul Steaua:

Sursa foto: www.sport1x2.ro

Stadionul ”Steaua” a fost inaugurat în aprilie 1974 cu ocazia unui meci amical între Steaua și OFK Belgrad, scorul fiind 2 la 2.

La începutul anilor 80 au început lucrările instalației de nocturnă, aceasta fiind inaugurată pe 14 august 1991, la un meci Steaua – FCM Bacău (scor 4-1). Mai târziu, în 1996, arena din Ghencea a fost modernizată în totalitate, tribunele fiind dotate cu scaune, cantonamentul jucătorilor de sub tribuna a doua fiind renovat la nivelul unui hotel de patru stele, iar utilitățile fiind aduse la standardele vremii. Este stadionul pe care a jucat, în afara multiplei campioane a României – Steaua, și echipa națională.

În cei 44 de ani, stadionul Ghencea a fost martor la cele mai importante momente din istoria fotbalului. Pe acest stadion nu putem să uităm că s-a disputat meciul dintre Rapid și Petrolul ce a strâns 35.000 de spectatori.

Anii ’80 au adus gloria fotbalistică în Ghencea. Au fost 10 ani, între 1 octombrie 1980 și 7 noiembrie 1990, în care Steaua n-a pierdut niciodată pe teren propriu în cupele europene.

Pe Ghencea au sosit nume precum Juventus, AS Roma, Anderlecht, Atletico Madrid, Glasgow Rangers, Benfica, Eindhoven sau Sparta Praga și au plecat fără să câștige. 29 de succese consutive între octombrie 1985 și iunie 1987.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.