RowmaniaFEST: Festival Internațional al Bărcilor cu Vâsle

RowmaniaFEST va avea loc între 31 august – 2 septembrie.

A opta ediție a Festivalului va marca lansarea la apă, la Tulcea, a Flotilei România Centenar, al cărei parcurs internațional va continua cu Londra (8 septembrie) și București (21 – 23 septembrie).

Flotila este alcătuită din șase ambarcațiuni care reprezintă, simbolic, regiunile istorice care au revenit „acasă”, pe rând, în Anul Marii Uniri, respectiv: Basarabia (martie 1918), Bucovina (noiembrie 1918), Dobrogea (noiembrie 1918), Transilvania, Moldova, Muntenia (1 decembrie 1918).

Bărcile au fost construite la Tulcea, în atelierul Geneza, singurul din România care încă mai păstrează meșteșugul marangozeriei (construcția și reparația bărcilor tradiționale).

Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle este inițiat de Ivan Patzaichin și organizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23.

Festivalul va prezenta publicului tulcean Flotila Centenar, pe Faleza Dunării, iar manifestările încep de vineri dimineață la ora 9:00, la Mila 23, cu plecarea ambarcațiunii “Dobrogea”, care va porni în marș spre Tulcea, în amonte, cu un echipaj aflat sub comanda lui Ivan Patzaichin, secondat de Toma Simionov și marangozul Paul Vasiliu, constructorul Flotilei.

Pentru a îi primi cum se cuvine, deținătorii de ambarcațiuni cu vâsle din Tulcea sunt invitați să coboare pe Dunăre, în jurul orei 18:00, să întâmpine ambarcațiunea, la ieșire Canal 36, și să vâslească alături de ea, în amonte, ultimele 2
mile ale călătoriei sale până la debarcaderul RowmaniaFEST.

Flotila România Centenar este o inițiativă a Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, materializată cu contribuțiile Institutului Cultural Român, Primăriei Municipiului București, AFCN, Consiliului Județean Tulcea și TAROM, în parteneriat cu Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării.

Pe lângă concursurile de canotcă pe Dunăre și Lacul Ciuperca, Festivalul găzduiește din nou seri de film în Piața Civică: Acasă la tata (2015, r. Andrei Cohn, comedie) și România neîmblânzită (2018, r.Tom Barton-Humphreys, documentar).

Scena Rock’n’Row prezintă nume mari ale rock-ului românesc: Luna Amară, Proconsul, The Mono Jacks, Trooper, Jurjak și Nagy János Trio. Lansarea de vineri seara va fi luminată de artiștii focului de la Drum ‘n’ Fire, care jonglează cu flăcările în ritm de tobe.

Sâmbătă, îi vom întâmpina pe participanții la Tour International Danubien (TID), cei care vâslesc de două luni pe traseul de peste 2500 de km pe care se întinde Dunărea, de la izvoare și până la vărsarea în Marea Neagră.

Duminică, participanții la Festival sunt invitați, la Hotel Esplanada, alături de specialiști în arhitectură, peisagistică, operatori de turism și reprezentanți ai autorităților locale, la o sesiune de discuții în timpul conferinței „Peisajul cultural din Deltă – ajută sau periclitează turismul?”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.