Afaceri și politică de imagine

de Răsvan Roceanu

John Bolton, consilierul de securitate națională al președintelui Donald Trump, a criticat zile trecute, la Kiev, proiectul gazoductului North Stream 2, care ar urma să aducă gaz din Rusia în Europa Occidentală, ocolind Ucraina, dar și Polonia.

În rezumat, Bolton a reluat argumentația că Europa are deja relații mult prea strânse – economice și, implicit, politice –  cu Rusia, de unde importă o treime din necesarul său de gaze naturale și deci ar fi total contraproductiv pentru jocul global de putere ca această relație să fie amplificată.

A fost o dublă maneva de comunicare publica pe care a încercat-o emisarului Casei Albe: în primul rând a făcut declarația la Kiev, capitala unei țări pe care toată lumea o compătimește că este dovada vie a imperialismului rusesc și, în al doiea rând, a încercat să stârnească orgoliului europenilor, care s-ar putea simti umiliți, sau – dece nu? – chiar revoltați că ei, atât de bogați și de puternici, depind atât de mult de «monstrul» Moscova.

Dacă s-ar fi oprit aici, John Bolton ar fi fost, poate convingător în a promova imaginea Statelor Unite ca singura țară NATO care dorește realmente îngrădirea Rusiei și pe plan economic, nu doar militar, dar a simțit nevoia să-și continue pledoaria spunând că europenii ar putea foarte bine să cumpere gaz din noile zăcăminte proaspăt descoperite în estul Marii Mediterane în zona Israelului, sau ar putea sa se aprovizioneze cu gaze naturale lichefiate din Statele Unite.

Acestea sunt motivele reale – mult mai mercantile, dupa cum se vede – ale interesului Washingtonului față de jocul energetic dintre Rusia si Europa.

Statele Unite, mai ales după ce și-au stimulat intens și productia de gaze de șist, au producție mare de gaze naturale pentru care pur și simplu nu găsesc debușee. Vecinii de care ar putea să fie conectați prin gazoducte, în primul rând Canada și Mexicul, dar și țările latino-americane, au propriile lor zăcăminte, deci nu au nici un interes să alimenteze trezoreria foarte bogatului lor vecin.

Europa ar fi un client bun, dacă nu ar exista «mica» problemă a costurilor, pentru că gazul transportat în formă lichefiată pe nave și apoi de-lichefiat în porturile de sosire i-ar costa pe europeni triplu față de cel adus prin conducte din Rusia. Ar trebui, într-adevar, multă voință politică din partea capitalelor occidentale ca să decidă să ignore aspectul economic doar ca să facă mizerii principalului inamic al NATO.

Pe celălalt plan invocat de John Bolton, dacă Israelul și-ar găsi mai repede clienți pentru gazele sale promise – care, deocamdată, nu se știe cât vor costa pentru că exploatarea efectivă nu a început – ar avea mai mică nevoie de ajutorul financiar anual nerambursabil pe care America îl asigură constant de mai mult de 6 decenii încoace, ajutor fără de care statul evreiesc nu ar putea să funcționeze la nivelul actual al cheltuielilor sale militare. Frate, frate, dar dacă ai putea să cheltuiești ceva mai puțini bani pe brânză convingându-i și pe altii să deschidă portofelele, merită să încerci.

În rezumat, ce a incercat la Kiev consilierul de securitate naționala al președintelui Donald Trump a fost să vândă moralmente politica americană opiniei publice europene cu un profit perfect calculabil în dolari. Profit pentru Washington, evident.

 

 

 

Lasă un răspuns