Războiul nu are chip de femeie

Citind cartea Svetlanei Aleksievici am avut neplăcutul sentiment că autoarea încearcă să mă păcălească în fața galantarului. Cu câteva săptămâni în urmă îmi oferise “Ultimii martori”, un vin excepțional pe care l-am sorbit într-o clipită, și acum se chinuie să-mi plaseze la același preț o băutură contrafăcută.

Prologul cărții “Războiul nu are chip de femeie” este vitrina care mi-a luat ochii, o prezentare emoționantă a ceea ce urmează și care mă asigura că “acest produs literar este similar cu cel pe care l-ați degustat anterior. Serviți cu încredere!”.

Am gustat, am zâmbit amabil și apoi am scuipat tot, nu chiar scârbit, dar cu siguranță foarte dezamăgit…

“Războiul nu are chip de femeie” nu este o altă carte despre victimele războiului, așa cum sugerează autoarea în descrierea sa. “Războiul nu are chip de femeie” este o carte despre soldați. Faptul că acești soldați sunt femei nu îmi trezește nici măcar un fior de compasiune. “Pe femei să nu le atingi nici măcar cu o floare” este o expresie fără nicio valoare, atâta vreme cât femeile respective sunt lunetiste, tanchiste, servante de mitralieră sau artileriste.

Copiii din “Ultimii martori” sunt victime, femeile din “Războiul nu are chip de femeie” sunt ucigașe în uniformă la fel ca soldații bărbați ce le însoțesc. Au făcut cu mare entuziasm coadă în fața comisariatelor sovietice, au fost admise în Armata Roșie, au luptat în Marele Război pentru Apărarea Patriei, au omorât soldați inamici, civili inamici și, bineînțeles, au omorât copiii din orașele inamice pe care le-au bombardat. Asta e ceea ce fac soldați. Poate ar fi util ca din când în când să ne reamintim că toți civilii și toți copiii care au pierit în toate războaiele au fost omorâți de oameni în uniformă.

Soldații sunt cea mai importantă unealtă a fiecărui război și fără ei nu am avea războaie. Dacă unii dintre ei au fost femei, cu atât mai trist pentru această lume… și pentru cartea Svetlanei Aleksievici.

Lasă un răspuns