Cinema, muzică și alte evenimente din Bucureşti în week-end-ul 17 – 19 august

CINEMA

În cadrul programului de proiecţii gratuite în aer liber Cinema sub stele, astă-seară, de la ora 21:00 în Parcul Crângaşi rulează drama SF „Logan”, cu: Hugh Jackman, Patrick Stewart, Dafne Keen. Mâine este proiectat thriller-ul SF „Transformers: Ultimul cavaler”, cu: Mark Wahlberg, Laura Haddock, Isabela Moner, Anthony Hopkins, Peter Cullen, Frank Welker. Duminică 19 august puteţi viziona filmul de acţiune SF „Pacific Rim 2: Revolta”, cu: John Boyega, Tian Jing, Scott Eastwood, Adria Arjona.

MUZICĂ

* Accesul pentru ultimul concert din seria Metalhead Summer Pass se face de la ora 18:00 prin Parcarea B de la Romexpo. De la ora 18:40, cântă formaţiile Fallen Arise (Grecia) şi A Tear Beyond (Italia), urmate de concertul dat de Nightwish în cadrul turneului mondial „Decades” prin care trupa finlandeză sărbătoreşte 20 de ani de activitate.

* Mircea Baniciu susţine un concert, de la ora 19.00, în grădina Muzeului Naţional al Literaturii Române (Str. Nicolae Creţulescu, nr. 8),

* Programul Vara Culturală, organizat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, tot în Parcul Crângaşi, vă propune, de la ora 20:00, recitaluri de muzică live.

* Ca în fiecare vară, Primăria Sectorului 3, a organizat programele Stagiunea muzicală estivală (ediţia a XIII-a) şi Simfoniile de vară (ediţia a IX-a). Seria concertelor din acest week-end este deschisă astăzi, la ora 20.30, de cel intitulat „Lucruri simple” şi susţinut de Alina Manole Cvartet în foişorul de piatră din Parcul Alexandru Ioan Cuza. Tot aici, sâmbătă, 18 august, de la ora 18.00, vor veni Rona Hartner & Taraf, iar duminică, 19 august, de la aceeaşi oră, publicul se va putea reîntâlni cu La Musica Orchestra, dirijată de Marian Iamandi.

Simfoniile de vară sunt aduse în Parcul Colţea, sâmbătă şi duminică, de la ora 20.00, de Symphactory Cvintet şi, respectiv, de Orchestra Angely’s Symphonic, dirijor Marius Cristian Firca.

* Deseară, de la ora 20:00, Diana Tudor cântă French Swing-Jazz et Chansonnettes în Ceainăria GreenTea (Str. Dr. Burghelea, nr. 24).

* Trupa Urma susţine un concert la Grădina cu Filme a Creart, astă-seară, de la ora 20:30. Mâine, de la aceeaşi oră, cântă Tobi Ibitoye şi formaţia sa.

* La Hard Rock Café în acest week-end se desfăşoară Ice Cream Festival, însoţit şi de două concerte astfel: deseară, de la ora 22:00, Unplugged Friday cu Daniel Lazăr, iar mâine seară, de la aceeaşi oră, Energy Band aduce voie bună şi melodii binecunoscute.

* Până Duminică 19 august, la terasa Berăriei H se desfăşoară Paella & Wine Festival, care, pe lângă mâncare şi vin, vă propune şi concerte live în ton cu atmosfera de week-end, precum cel dat astă-seară, de la ora 22:00, de We Singing Colors, sau cel ce va fi susţinut mâine, de la aceeaşi oră, de Los Platanos, cea mai iubită formaţie de Mariachi din România.

* În Control Club, deseară, de la ora 22:00 începe The Excess Show cu: Borusiade / Justine / Chlorys.

SPECTACOLE

* UNteatru a programat câte un spectacol în fiecare seară de week-end:

– deseară, de la ora 19:30, „Tot ce-i Minunat în Lume”, one-woman show de Duncan Macmillan şi Jonny Donahoe, regizat de Nicolae Constantin Tănase şi interpretat de Denisa Nicolae;

– mâine, de la ora 19:30, „Cinci ore cu Mario”, alt one-woman show scris de Miguel Delibes, pus în scenă de Mariana Cămărăşan cu Florina Gleznea;

– Duminică 19 august, de la ora 20:00, „Frig”, piesă de Lars Noren, regizată de Alexandru Bogdan şi jucată de: Liviu Pintileasa, Ionuţ Grama, Silviu Debu, Andrei Seuşan.

* Muzeul Municipiului Bucureşti prezintă spectacolul „Zâmbiţi, vă rog!”, astă-seară, de la ora 20:30, la Casa Filipescu-Cesianu, cu: actorii Irina Movilă, Marius Bodochi, Lorena Sanda (voce, vioară), Cristian Soleanu (saxofon) şi Constantin Urziceanu (clarinet).

CARTE ŞI LITERATURĂ

* Evenimentul „Saviana Stănescu & friends”, prilejuit de lansarea volumului „Cântând ei construiau o cuşcă”, de Saviana Stănescu, are loc de la ora 19:00, în cafeneaua Tramvaiul 26 (Str. Cercului, nr. 6). Alături de autoare îşi vor citi poeme invitaţii ei: Magda Cârneci, Svetlana Cârstean, Sorin Despot, Tiberiu Neacşu. Moderator: Andra Rotaru.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.