A murit cântăreața Aretha Franklin

Cântăreaţa americană Aretha Franklin s-a stins din viață, la 76 de ani.

Artista a murit la Detroit, după o luptă de mulți ani cu cancerul. „Regina muzicii soul” s-a aflat în ultimele zile la domiciliu, sub îngrijiri medicale.

În martie, cântăreața și-a anulat două concerte majore, după ce medicii i-au recomandat să se odihnească timp de cel puțin două luni.

Aretha Franklin și-a început cariera muzicală cântând gospel în biserica tatălui său și a devenit cunoscută în istoria muzicii americane cu vocea sa puternică și clară. De-a lungul carierei, a abordat genuri diverse, de la soul la R&B, gospel și pop.

A fost un simbol al mândriei persoanelor de culoare – a fost premiată de Martin Luther King, în timp ce imaginea sa a apărut pe coperta revistei Time.

Stilul Arethei Franklin a influențat numeroase cântărețe, de la diva pop Mariah Carey la regretata Whitney Houston – a cărei mamă a făcut backup pentru Franklin -, Alicia Keys, Beyonce, Mary J. Blige și Amy Winehouse.

A lansat 41 de albume de studio, a colaborat cu nume precum James Brown, Dionne Warwick, Luther Vandross, Eurythmics şi Lauryn Hill. În anii 1980, a apărut în comedia „The Blues Brothers ”, a intrat în topuri cu „Who’s Zooming Who?” şi a lansat un duet cu George Michael, „I Knew You Were Waiting (For Me)”.

Franklin a câştigat 20 de premii Grammy, dintre care opt au fost consecutive, între anii 1968 şi 1975, perioadă în care trofeul pentru cea mai bună solistă R&B a fost numit în glumă de ziarişti „premiul Aretha”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.