Bărbații reținuți pentru agresarea jandarmilor au fost arestați

Cei doi bărbați acuzați că au agresat jandarmii în Piața Victoriei la protestul de vineri seara au fost arestați preventiv, a decis Judecătoria Sectorului 1.

Hotărârea poate fi contestată, însă este executorie iar cei doi vor fi duși în arestul Poliției Capitalei.

Aceștia sunt acuzați de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Bărbații au făcut parte din grupul care a atacat-o vineri pe femeia jandarm.

Pana acum, 19 persoane au fost audiate în legătură cu incidentele produse la protestul de vineri din Piața Victoriei.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.