Dosar penal privind intervenția jandarmilor la mitingul din Piața Victoriei

Procurorii militari s-au sesizat din oficiu și au deschis dosar penal cu privire la modul de intervenție a jandarmilor și incidentele petrecute la manifestația de aseară din Piața Victoriei.

La Parchetul militar urmează să fie colectate inclusiv sesizările depuse la secțiile de poliție, iar toate plângerile penale depuse vor fi înregistrate sub număr unic.

Președintele Klaus Iohannis i-a solicitat, astăzi, procurorului general, Augustin Lazăr, demararea de urgență a cercetărilor în vederea elucidării modului concret în care s-a produs intervenția Jandarmeriei, pentru restabilirea ordinii publice, la protestele din Piața Victoriei.

Intervenția în forță a jandarmilor la mitingul de aseară a fost aprobată, prin ordin, de prefectul Capitalei, a declarat, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru.

El a precizat că ordinul a fost emis ca urmare a comportamentului agresiv al unor protestatari.

33 persoane violente au fost conduse la secțiile de poliție, fiind întocmite opt dosare penale.

Lasă un răspuns