Nu se mai fac înscrieri pentru taberele din Grecia pentru pensionari

Nu se mai fac înscrieri pentru taberele din Grecia pentru pensionari.

Primăria Capitalei a anunțat că s-au înscris 1.400 de pensionari, peste limita de 1.000 de locuri disponibile
Până acum au fost validate deja 750 de dosare.

Mâine, în ordinea înscrierilor, îşi vor depune dosarele celelalte 250 de persoane înscrise până la completarea numărului de locuri.

În cazul în care unele persoane se retrag sau restul dosarelor nu sunt validate, vor fi contactate telefonic cele 400 de persoane aflate pe lista de aşteptare.

Municipalitatea menţionează că, pentru a veni în sprijinul persoanelor care s-au prezentat pentru înscrieri, au fost preluate şi dosare cărora le-a lipsit adeverinţa medicală sau asigurarea de călătorie pentru perioada în care s-au înscris, acestea având obligaţia de a le depune ulterior, în termen de trei zile lucrătoare de la data depunerii dosarului, la sediul Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti din bulevardul Basarabia nr. 37 – 39, intrarea D-113, în intervalul orar 10.00 – 16.00.

Pachetul de vacanţă cuprinde, pe lângă masă, cazare şi transport, petreceri tematice și excursii la Muntele Olimp.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.