Narghileaua este la fel de nocivă ca și țigara

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din California, Los Angeles, au constatat că narghileaua este la fel de nocivă pentru sănătate ca şi ţigările. Experţii au descoperit că fumul de narghilea măreşte pulsul cu 16 bătăi pe minut şi creşte tensiunea arterială. În plus, utilizarea acestui instrument pentru fumat creşte rigiditatea arterelor, considerată unul dintre factorii de risc major pentru bolile cardiovasculare.

Cercetătorii au ajuns la aceste concluzii după un experiment la care au participat 48 de voluntari cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani. Participanţilor li s-a oferit să fumeze narghilea timp de o jumătate de oră. Specialiştii le-au urmărit ritmul cardiac, tensiunea arterială şi nivelul de nicotină din sânge înainte şi după experiment.

Experţii consideră că datele obţinute sunt comparabile cu cele observate după fumat şi că viziunea larg răspândită conform căreia fumatul de narghilea este mai puţin nociv nu este adevărată. Ei au remarcat faptul că tutunul din narghilea conţine substanţe chimice artificiale care pot avea un risc şi mai mare pentru sănătate şi de aceea este interzisă utilizarea acestora în fabricarea ţigărilor. Rezultatele studiului au fost publicate în American Journal of Cardiology.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.