Au revoir, Paris! Bonjour, Bruges!

Este împământenit în memoria multora că Parisul este eternul oraș al iubirii. I s-au adus ode, s-au turnat filme, au curs râuri de cerneală cu povești legate de acest oraș. Ei bine, dați credit umilului semnatar al acestei “epistole”de călătorie care vrea să vă ducă un pic în altă direcție…geografică.

Nu sunt o fire ușor impresionabilă și nici nu îmi plac dulcegăriile. Însă, odată ajunsă la Bruges am reușit sa raman “bouche-bée” sau, în simpla traducere, cu gura căscata. Despre ce puteți vedea și face în acest oras flamand, în altă filă din jurnalul umilului călător.

De ce cred eu că Bruges este orașul iubirii? Pentru că:

1.Bruges este un oraș boem. Atmosfera sa cu parfumul unei epoci demult apuse nu îi este conferita doar prin arhitectură. Locuitorii săi au un aer regal, o atitudine elegantă fără a epata. Comportamentul lor -de la cum zâmbesc până la cum ți se adresează- te face să simți că ești într-un oraș cald, plin de iubire.

2. Cuplurile sunt dintre cele mai normale. Aici poți vedea iubirea în formă pură, unde el o iubește pe ea pentru că îi place cum gândește și pentru că se potrivesc. Nu că ea are dimensiuni de fotomodel sau părul lung și castaniu. Ea îl iubește pe el întrucât râde în prezența lui, este ținută de mână și i se mângâie obrazul sau i se sărută mâna pe strada din senin, așa… că a simțit să o facă. Și nu! Nu contează că el conduce (și chiar conduce) o mașină de peste 30.000 de euro.

3. Mama și tata nu se mai țin de mână. La Bruges, bunicul și bunica cuiva continuă să o facă. Ea îl ajută pe el (care merge în cârje) să ajunga la mașină. Îl sprijină de mână și îl ține cu toată forța de care dispune. Îi deschide ușa, are grijă să se așeze în scaun și apoi urcă la volan. Ea! Ea, la peste 65 de ani face asta. Și da, au ieșit să se plimbe pentru că viața e frumoasă și faptul că el nu mai merge ca acum 20 de ani nu i-a diminuat iubirea și respectul. Nu mă înșel, nu o făcea că ….deh, a îmbătrânit lângă el și ce să îi facă acum dacă e infirm… Părinții își plimbă copiii cu trăsura, râd, le spun cât îi iubesc. Aduc morcovi cailor, le explică ce animale nobile sunt și îi învață să le ofere iubire prin simplul gest al mângâierii. Adolescenții se țin de mână, râd, glumesc și…ghici ce? Chiar vorbesc unul cu altul la bar. Wow! Șoc! O fac prin vorbe, nu prin vreun chat, pe telefon.

4. Și tot datorită faptului că oamenii ăștia iubesc viața, îi ajută și respectă pe cei din jur. Să te oprești în colț de stradă, să aștepți preț de 10 minute turistul care trăgea de geamantan în degringolada neștiinței de a nimeri hotelul (deși mai devreme localniul s-a oprit din mers și i-a explicat), pentru a-l însoți personal la răscrucea de drumuri, să fie sigur că virează cetățeanul vizitator corect spre destinație… Apoi, dacă nici asta nu o faci dintr-o formă de iubire față de caracterul nobil pe care trebuie să îl aibă oamenii, nu știu ce să mai zic.

5. În Bruges, toți iubesc. Iubesc fiecare alee – pentru că le țin curate. Iubesc fiecare clădire – pentru că sunt renovate și în stilul caracteristic. Iubesc animalele – câinii sunt admiși în ciocolaterii, restaurante, market-uri, etc. Iubesc oamenii – îți zâmbesc pe stradă fără să te cunoască și te ajută dacă ai nevoie. Știu să iubească – aici cuvinte nu pot descrie ceva ce trebuie simțit / văzut / admirat, însă vă spun că nici în filmele de dragoste nu ați surprins acele priviri din care efectiv emană dragostea. Iubesc timpul – întrucât îl prețuiesc prin fiecare plimbare, prin fiecare activitate: să dansezi un tango într-o dupa-amiază în parc, să stai de vorba la cafenea cu un prieten, să mănânci o gaufre pe bancă sau să te plimbi pe strada. Ei o fac altfel.

Iata de ce cred eu că nu Parisul este orașul iubirii. Iata de ce din toată inima vă invit să vizitați Bruge, iar dacă deja ați făcut-o sunt convinsă că știți despre ce vorbesc.

Până la următoarea filă, al vostru călător de august vă dorește căldură în suflet și răcoare în minți.

Lasă un răspuns