A fost aprobat studiul pentru achiziționarea celor 100 de autobuze electrice!

Consilierii municipali, reuniți în ședința de îndată a Consiliului General al Municipiului București, au adoptat proiectul de Hotărâre privind studiul de oportunitate pentru achiziționarea celor 100 de autobuze electrice și a stațiilor de încărcare necesare.

Această achiziție face parte din programul de înnoire a parcului rulant al RATB inițiat de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea. Acest program, statuat și în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă București – Ilfov, are două obiective. Primul este acela al îmbunătățirii calității transportului public bucureștean, pentru a deveni predictibil și civilizat, oferind o alternativă viabilă pentru mașina individuală. Cel de-al doilea obiectiv constă în dezvoltarea segmentului de transport electric, care este nepoluant. În acest fel, prin scăderea numărului de mașini de pe străzi și prin crearea unui puternic segment de transport electric, în cadrul transportului public, edilul șef țintește spre scăderea poluării aerului, generată în proporție de 70% de traficul rutier, conform Planului Integrat pentru Calitatea Aerului (PICA).

Conform primarului general, Gabriela Firea, datorită faptului că Guvernul României a majorat suma alocată pentru Regiunea București – Ilfov, a apărut oportunitatea de a deconta achiziția autobuzelor electrice din fonduri europene nerambursabile din POR. Numai că documentele pentru solicitarea finanțării europene trebuie depuse până mâine. Autobuzele electrice vor costa aproximativ 200 de milioane de euro, dintre care peste 180 de milioane vor proveni din fonduri europene nerambursabile, a declarat edilul șef, Gabriela Firea. Autobuzele electrice vor fi decontate pentru a se face economie la bugetul Primăriei Capitalei, banii putând fi orientați către alte domenii. Autobuzele electrice vor fi decontate din fonduri europene în plus față de cele 100 de tramvaie, pentru care au fost deja depuse documentele pentru solicitarea finanțării europeane, a mai spus Gabriela Firea.

Desigur, nu poate exista nicio îndoială asupra utilității sau oportunității dezvoltării acestui segment de transport electric, tramvaie, troleibuze și, acum, autobuze electrice. Numai că am făcut câteva calcule, pe baza studiului adoptat astăzi de către consilierii municipali. Să luăm, spre exemplu, linia de autobuze 330 unde vor fi introduse autobuzele electrice, care, așa cum spune studiul, are unul dintre cele mai lungi trasee, ce pornește de la Faur, pe Bulevardul Liviu Rebreanu, apoi pe Bulevardul Camil Ressu, pe Mihai Bravu, Ștefan cel Mare, Dorobanților și ajunge pe Bulevardul Mărăști pana la Piața Presei. Traseul tur măsoară 13,7 km, iar cel retur 14,2 km. Deci, avem, în total, 27,9 km, conform distante.ro. Dintr-o aritmetică simplă, rezultă faptul că un autobuz electric, care are o autonomie de 230 km, conform studiului, ar putea efectua 8 curse tur-retur. După aceea, ar trebui să se retragă pentru încărcare. O încărcare completă a bateriei necesită 4,5 ore, conform specificațiilor de la pagina 80 a studiului. Desigur, bateria se poate încărca și rapid, în 15 minute, pentru o capacitate de 30%, conform aceluiași studiu (pg. 84), dar ceea ce nu am găsit în studiu este cu cât reduce durata de viață a bateriei fiecare încărcare parțială.

Din punctul de vedere al duratei traseului, turul are o durată de 49 de minute, iar returul ar necesita 51 de minute. Rezultă un total de 100 de minute pentru un traseu tur-retur, asta în condiții ideale, în care autobuzul poate rula cu o viteză comercială de 25 de km/h, nu la oră de vârf, când autobuzele rulează cu o medie de 11 km/h. Așadar, un autobuz care iese pe traseu la ora 05:00 ar trebui să se retragă în jurul orei 18:30, pentru încărcare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.