Revoluție în sănătatea din Capitală!

Sursa foto: www.expresspress.ro

Consilierii municipali au adoptat, astăzi, un pachet de măsuri revoluționare pentru Sănătatea din București. Astfel, în cadrul Spitalului de boli infecțioase „Victor Babeș” va fi testat un sistem de dezinfecție bazat pe un fascicul pulsativ de xenon. Acest nou sistem se adresează unui spectru larg germicid și este de circa 4300 de ori mai EFICIENT.

”Acest nou sistem scade foarte mult timpul necesar pentru dezinfecția unui salon pentru a putea primi un alt pacient”, spune Ablachim Turkes, Șefa Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale (ASSMB) din subordinea Municipalității.

”Roboțelul cu xenon va fi testat timp de 10 luni în cadrul Spitalului „Victor Babeș” deoarece acolo se internează pacienții cu cel mai mare grad de contagiozitate, spitalul fiind singurul care are și o cameră de izolare pentru cazurile de epidemii de boli infecțioase. Apoi, sistemul va fi generalizat în toate spitalele din subordinea Primăriei Capitalei”, spune Șefa de la ASSMB.

Un alt proiect adoptat astăzi vizează acordarea de aparate de ortodonție gratuite pentru copiii din sistemul de învățământ de stat din Capitală. Din programul de consultații și tratamente stomatologice gratuite pentru copii a rezultat că una dintre principalele probleme o reprezintă necesitatea unor aparate de ortodonție.

Sursa foto: www.expresspress.ro

Acestea, însă, costă în jur de 750 de lei și mulți părinți nu au posibilitățile financiare pentru a le procura în sistemul privat. De aceea, ”Municipalitatea a alocat 200 de mii de euro, pentru ca preșcolarii și elevii cuprinși în sistemul de învățământ de stat, să primească aparate ortodontice gratuit”, a declarat Ablachim Turkes.

Un alt program care a primit undă verde astăzi este cel privind testarea genetică gratuită a pacientelor diagnosticate cu cancer la sân. Prin testare genetică, pacienta poate afla dacă există riscul de recidivă dar și dacă chimioterapia poate da rezultate, în funcție de profilul genetic individual. ”Această terapie este una foarte invazivă și generează efecte secundare puternice. De aceea, în Franța, s-a ajuns la această testare genetică, pentru a stabili gradul de eficiență”, explică Șefa de la ASSMB.

În sfârșit, afecțiunile oncologice afectează tot mai mulți oameni tineri. De asemenea, procentul de vindecare este din ce în ce mai mare. Dar, unul dintre efectele secundare ale tratamentelor oncologice este sterilitatea. Așadar persoanele tinere care suferă de afecțiuni oncologice se găsesc în imposibilitatea de a procrea, după vindecare. Astăzi, consilierii municipali au adoptat un proiect de hotărâre care dă posibilitatea prelevării și prezervării, gratuite, pe un termen de 5 ani a spermatozoizilor și ovocitelor, astfel încât, după vindecare, persoanele care au suferit de afecțiuni oncologice să poată procrea.

Lasă un răspuns