Se reiau protestele pentru salvarea Roșiei Montane

O manifestaţie de susţinere a conservării Roşiei Montane este anunţată pentru astazi în Piaţa Universităţii din Capitală!
Asta după ce Guvernul ar fi oprit procedura de includere a zonei în patrimoniul UNESCO, fără dezbatere publică sau anunţ prealabil.

Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei „Salvaţi Roşia Montană”, iniţativa de blocare a procedurii de includere a Roşiei Montane în lista siturilor UNESCO are loc cu numai trei săptămâni înainte de momentul luării deciziei finale de către Comitetul UNESCO.

Decizia de includere a Roşiei Montane pe Lista Patrimoniului Mondial era programată la cea de-a 41-a întrunire a Comitetului UNESCO, ce se va desfăşura în perioada 29 iunie – 2 iulie la Manama, Bahrain.

Campania „Salvaţi Roşia Montană” cheamă cetăţenii la protest în apărarea Roşiei Montane vineri, 8 iunie, în toate oraşele din ţară, începând cu ora 18:00. În plus, cei interesaţi pot semna o petiţie adresată Centrului Patrimoniului Mondial UNESCO, prin care se solicită ca dosarul să fie lăsat să îşi urmeze cursul şi să intre pe agenda Comitetului Patrimoniului Mondial de la finalul lunii iunie.

Potrivit unor informaţii apărute în presă, Guvernul ar fi stopat procedura de includere a localităţii Roşia Montană în patrimoniul UNESCO, cererea fiind făcută de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi transmisă ambasadorului României la UNESCO prin intermediul MAE.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.