Natura Fest – 3 zile de distracție responsabilă față de mediu

Primăria Capitalei, prin Creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, organizează în perioada 8 – 10 iunie 2018, festivalul Natura Fest, în Parcul Izvor.

Natura Fest este un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Mediului, sărbătorită în fiecare an pe 5 iunie, şi propune activităţi şi ateliere de reciclare, concerte acustice şi expoziţii de obiecte din materiale refolosibile. Anul acesta, Natura Fest se aliniază mişcării UNEP – Organizată Naţiunilor Unite pentru Mediu, care are ca temă combaterea poluării cu plastic.

Ateliere de reciclare creativă

Pe parcursul evenimentului, o echipă de traineri vor susţine 20 de ateliere cu teme de reciclare, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, de unde vor învăţa metode alternative de reutilizare a unor obiecte care şi-au încheiat utilitatea, dar care se pot transforma în elemente de decor sau în accesorii.

Vineri, 8 iunie, în intervalul 17:00 – 18:00, cei prezenţi pot participa la atelierul „Flori polenizatoare şi protejarea naturii”, unde vor realiza flori din hârtie şi tapet reciclat, ideale pentru a fi dăruite sau pentru a fi adăugate la colecţia Do it yourself şi vor afla mai multe despre flori, polenizare şi despre importanţa lor în lanţul trofic.

Între orele 18:00 – 19:00, la atelierul „Vaze din PET-uri”, copiii vor învăţa despre impactul plasticului asupra mediului şi importanţa reciclării sau reutilizării lui, dar şi despre nevoia de a reduce consumul de ambalaje din plastic. Aceştia vor realiza vaze din PET-uri decorate cu spray acrilic.

Sâmbătă, 9 iunie, de la 11:00 la 12:00, copiii vor porni într-o călătorie de descoperire a animalelor, pe care le vor anima prin jocul degetelor, în cadrul atelierului „Figurine expresive cu animale prietenoase”, unde vor afla şi despre importanţa reciclării şi reutilizării hârtiei.

De la ora 12:00, atelierul „Bomboniere din doze de aluminiu” atrage atenţia asupra importanţei reciclării sau reutilizării aluminiului, dar şi despre nevoia de a reduce consumul de ambalaje din aluminiu, oferind un exemplu practic prin confecţionarea unor bomboniere din doze de aluminiu, colorate prin tehnica graffiti.

Tot despre importanţa reciclării hârtiei vor afla cei care participă sâmbătă, începând cu ora 17:00, la atelierul „Semne de carte din hârtie reciclată” sau de la 18:00 la atelierul „Jucării zburătoare – frisbee”.

Dumincă, 10 iunie, începând cu ora 11:00, la atelierul „Mini-tablouri din dischete” copiii vor învăţa cum să reutilizeze componente de computer vechi, prin realizarea unor tablouri din dischete sau diverse accesorii şi materiale, iar de la ora 12:00, baloanele din latex se vor transforma în instrumente de relaxare în cadrul atelierului „Mingi antistres”.

De la ora 17:00, copiii vor transforma mostrele de textil şi tapet în portofele personalizate în cadrul atelierului „Punguţa cu doi bani din tapet”, iar de la ora 18:00, la atelierul „Semne de carte din hârtie reciclată” cei mici vor învăţa să îşi confecţioneze semne de carte prin tehnica origami, pe care le vor personaliza creativ.

În toate cele trei zile, vizitatorii sunt invitaţi să participe la „Atelierul Mobil de confecţionat obiecte din hârtie reciclată”, vineri între orele 17:00 – 19:00 şi sâmbătă, duminică de la 11:00 la 13:00 şi de la 17:00 la 19:00. În total vor fi 10 ore de workshop-uri, în 5 etape identice, fiecare având două module, în care cei prezenţi vor învăţa despre problemele cauzate de consumul mare de hârtie şi impactul de mediu pe care acesta îl produce. Vizitatorii vor putea vedea în prima parte procesul tehnic de producere a hârtiei reciclate manual, iar în a doua parte vor afla despre istoria hârtiei, istoria utilizării ei, dar şi a tiparului, prin activităţi practice în care vor fi prezentate tehnici tradiţionale de tipar şi legătorie.

Concerte pe scena din Parcul Izvor

Vineri, 8 iunie, începând cu ora 18:00, pe scena din Parcul Izvor va urca formaţia CnM, formaţie care a revenit pe piaţa muzicală în 2016, de la ora 19:00, The Amsterdams, o trupă indie rock/pop cu influenţe din scena alternativă britanică, urmaţi de Grimus, la ora 20:15, urmând să închidă seara, începând cu ora 21:30, formaţia de rock alternativ Omul cu şobolani, o trupă cu o experienţă de 20 de ani, care abordează influenţe de grunge şi pop-rock, îmbinate într-un stil propriu.

Sâmbătă, 9 iunie, deschid seara, începând cu ora 19:00, cei de la Eyedrops, urmaţi de FiRMA, pionieri ai rock-ului alternativ românesc. Robin & The Backstabbers sunt cei care încheie cea de-a doua seară Natura Fest, începând cu ora 21:30.

Duminică, 10 iunie, seria concertelor începe la 18:45 cu Jinxy Von D’Ers, cea mai fresh apariţie muzicală de rock alternativ din România, urmată la ora 19:45 de punk-rock-erii de la E.M.I.L., urmând ca de la ora 21:00 să încheie seara, dar şi întreg festivalul, COMA una dintre cele mai îndrăgite trupe de alternativ din ţară.

Intrarea la festival este liberă.

Lasă un răspuns