Scrabble Online

Sursa foto: steamcommunity.com

Spre deosebire de jocul de șah online, prezentat în rubrica anterioară, jocul de Scrabble online prezintă câteva avantaje în comparație cu cel de pe tabla de joc reală, avantaje pe care le voi prezenta în rubrica de astăzi.

În primul rând, Scrabble online este recomandat celor care nu au posibilitatea de a-și procura jocul real. În magazinele de specialitate se găsesc multe tipuri de Scrabble pe tablă, dar niciunul dintre acestea nu este adaptat pentru regulamentul jocului de Scrabble în limba română. Cele mai multe dintre aceste sortimente au la bază literele jocului în limba engleză, acest lucru însemnând valori diferite pentru litere și un raport dezechilibrat în ceea ce privește frecvența apariției literelor respective. Scrabble în limba engleză mai înseamnă și prezența literelor K, W sau Q, acestea blocând literalmente un jucător care dorește să se conformeze dicționarelor limbii române.

Un alt avantaj important al jocului online este faptul că timpul fizic în care un jucător își extrage literele din săculeț dispare. Programul jocului extrage instantaneu aceste litere, astfel că jucătorii care preferă partidele blitz vor avea un mare avantaj încă de la începutul confruntărilor. Trebuie menționat de asemenea faptul că cei mai mulți dintre jucătorii de top din România au deja conturi pe cele mai cunoscute site-uri de Scrabble, astfel că o întâlnire online cu aceștia va fi mult mai probabilă decât una în lumea reală, acolo unde toți acești jucători de mare valoare pot fi întâlniți doar în concursurile de specialitate.

Chiar dacă jocul de Scrabble online prezintă toate aceste avantaje, recomandarea mea este totuși aceea de a vă procura un joc original și de a juca în compania unui adversar real, față în față, cum se spune. Scrabble a fost întotdeauna un foarte bun exercițiu pentru cunoașterea limbii române, iar acest lucru se va face întotdeauna mai bine dacă profesorul se află alături de tine și nu la distanță.

Lasă un răspuns