VIDEO: Jean Gavril – ”Eu nu fac piese de radio”

Cum e recomandat să începi ziua? Cu o stare de bine! Astfel că matinalii Răzvan și Marius l-au invitat în studio pe Jean Gavril.

Jean a venit însoțit de chitară și de vești. “O să lansez un EP la sfârșitul verii. Voi lansa câte o piesă odată la 3 săptămâni.”

Piesele sale au un sound original, artistul recunoscând că nu le scrie cu ideea de a le auzi la radio. Muzica sa este pentru oameni, iar ei decid dacă merită să o asculte pe repeat sau să intre în playlist-ul radiourilor: “Am pornit din start cu ideea că eu nu fac piese de radio. Toate au avut câte o mică încercare de a ajunge la radio. Am făcut muzică cu scopul de a te binedispune. Fac muzică pentru oameni. Dacă poți rezona cu piesa, o asculți.”

Mai mult, Jean Gavril spune că nu a urmat niciodată trend-ul pieței în materie de muzică: ”Nu am făcut niciodată ce se cere pe piață. Lucrez la HaHaHa de vreo 3 ani de zile. Vă spun inside din studio că treaba cu rețeta de ce se vrea, ce se cere nu există. Poți încadra piesa în niște parametri, dar să nu îți iasă. Și atunci…”

Dacă vrei să afli la ce festival a fost, ce regret are, ce școală face în prezent, unde va filma clipul viitorului single, care este conceptul celei de-a 3-a piesă, vezi VIDEO.

Jean Gavril și-ar dori ca în această vară să aibă mai multe concerte la mare: “Cred că sunt 5 ani de când nu am mai cântat acasă, la Constanța.”

Celor care îi ascultă muzica le promite un nou single săptămâna viitoare: “Următoarea piesă se numește «E Jale, Jeane!» Sună ca o piesă cu influențe românești.”

Ea vine după recentul “Fată, bea cu mine”. Jean a deconspirat și numele celei de-a treia piese: “Cuțit la abdomen”.

În ceea ce privește zona muzicii care se aude la radio, Jean Gavril spune că ar elimina din playlist-uri ceea ce scoate lumea care nu scrie singură: “Vreau să separăm artistul de interpret. Artiștii scriu, compun, au și voce. Restul… îi considerăm interpreți, nu artiști. Nu îmi vine în minte cineva care e acum pe radio și ar trebui să iasă. Nu vreau să vorbesc până nu îmi rezolv eu niște chestii. Dar să dea naiba să am eu succes…”

Vezi aici arhiva emisiunii ”Bună dimineața, București!”.

Lasă un răspuns