Pașapoarte valabile mai mult timp!

Foto: weradio.ro

Termenul de valabilitate a pașaportului simplu electronic se extinde de la cinci la zece ani pentru persoanele care au împlinit 18 ani.

Valabilitatea pașaportului simplu electronic va fi în continuare de 3 ani pentru cei care nu au împlinit 12 ani și de 5 ani pentru cei cu vârsta între 12 și 18 ani.

Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege în calitate de for decizional.

Prin emiterea acestui act normativ se urmărește fluidizarea activității serviciilor de pașapoarte, prin scăderea numărului de solicitări pentru eliberarea documentelor.

Proiectul prevede schimbări și pentru pașapoartele simple temporare.

Acestea vor fi eliberate doar în condiții stricte, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, pentru care trebuie aduse acte doveditoare care să ateste urgența deplasării în străinătate.

Modificările vor intra în vigoare după ce legea va fi promulgată de președintele Klaus Iohannis și la 30 de zile după publicarea în Monitorul Oficial.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.