CFR Călători suplimentează trenurile de Rusalii

CFR Călători suplimentează trenurile pentru weekend-ul prelungit de Rusalii. În această perioadă, cele mai multe garnituri vor merge între București și Brașov și între Capitală și litoral.

Între Bucureşti şi litoral circulă în această perioadă: 24 de trenuri directe (12 tur/ 12 retur) şi 7 trenuri cu legătură (5 tur/2 retur). Legătura feroviară între Bucureşti şi Braşov este asigurată cu peste 30 de trenuri tur/ retur.

Studenții pot călători gratuit conform legii, iar toți pasagerii pot beneficia de reduceri importante prin alegerea ofertei tarifare potrivite, cu diversele discounturi acordate. Acestea sunt prezentate în detaliu pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic intern/ Oferte.

”Trenurile vor fi dotate cu instalație de climatizare”, spune Adrian Vlaicu, director de comunicare CFR Călători

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.