Festivalul Internațional de Statui Vivante, la a VIII-a ediție

Teatrul Masca organizează a 8-a ediție a Festivalului Internațional de Statui Vivante, cel mai mare eveniment de profil din țară. Între 22 și 28 mai, la București vor fi prezenți, alături de trupa Teatrului Masca, artiști din Olanda, Portugalia, Spania, Macedonia, Anglia, Ucraina și Germania.

Festivalul Internațional de Statui Vivante va debuta Marți, 22 mai, ora 20.00, în Grădina Casei Filipescu-Cesianu, Noaptea Statuilor Vivante marcând deschiderea oficială a evenimentului. Într-o ambianță specială, încărcată de istorie și traversată de umbrele bucureștenilor din secolele trecute, vor apărea pe aleile Grădinii 20 de statui vivante din Olanda, Portugalia, Spania și Ucraina.

Următoarele șase zile ale Festivalului se vor desfășura în: Grădina Cișmigiu (23 și 24 mai), Parcul Al. I Cuza (25 și 26 mai), Parcul Regele Mihai I, intrarea din Șos. Nordului (27 și 28 mai) și esplanada Teatrului de Comedie (23-27 mai).

Festivalul din acest an se constituie într-un eveniment cultural-educativ. Pe lângă reprezentațiile artiștilor, spectatorii vor avea acces la expoziții de fotografie și de costume, la demonstrații de machiaj, proiecții video și spații de documentare cu materiale informative despre teatrul outdoor și statuia vivantă. Intrarea publicului la eveniment este liberă.

Programul complet al Festivalului poate fi consultat AICI

Bucuresti FM este partener media al evenimentului.

Lasă un răspuns